Primăria Buzău va achiziţiona un microbuz pentru handbalistele de la SCM Gloria

Primăria Buzău va achiziţiona un microbuz pentru handbalistele de la SCM Gloria

Veste bună pentru handbalistele de la SCM Gloria, echipă care domină autoritar seria I a Ligii a doua la handbal feminin. Primăria Buzău va achiziţiona un microbuz pentru elevele lui Romeo Ilie şi va finanţa secţia de handbal cu suma de 270.000 de lei. Totul va fi posibil printr-o rectificare bugetară aprobată recent în Consiliul Local.


* Dacă va promova în Liga naţională la vară, conducerea Primăriei anunţă că va suplimenta bugetului echipei feminine de handbal.

Performanţele handbalistelor de la Gloria din acest sezon nu rămân nerăsplătite. Printr-o rectificare bugetară aprobată recent în consiliul local, municipalitatea a alocat suma de 270.000 de lei către secţia de handbal, pentru suplimentarea bugetului grupării. 

În plus, Primăria va achiziţiona un mijloc nou de transport, un microbuz destinat exclusiv secţiei de handbal. Până acum, fetele făceau deplasările cu un microbuz închiriat, cu trenul sau chiar cu maşinile personale.

În contextul unui parcurs impecabil al fetelor lui Romeo Ilie, se speră ca secţia de handbal, cea mai bună grupare a noului  club SCM Gloria, să obţină promovarea chiar din sezonul acesta. În cazul că va reuşi în vară accederea în Liga Naţională, conducerea Primăriei anunţă că va suplimenta bugetul echipei de fete pentru a putea face faţă rigorilor primului eşalon.

Echipa de handbal a SCM Gloria ocupă primul loc în Seria I a Divizia A, în faţa unor cluburi cu bugete superioare, precum Neptun Constanţa, Dinamo Bucureşti sau Steaua Bucureşti.

citeste totul despre: