Diplomaţi din Uniunea Europeană, invitaţi de ambasadorul Germaniei să viziteze municipiul Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa: arhivă adevarul.ro
Sursa: arhivă adevarul.ro

Un eveniment de excepţie va avea loc la Buzău, la sfârşitul săptămânii viitoare. Municipiul reşedinţă de judeţ va fi vizitat de toţi ambasadorii ţărilor din Uniunea Europeană.

Iniţiativa aparţine ambasadorului Germaniei la Bucureşti, Cord Meier-Klodt, cel care, până acum, a vizitat Buzăul de mai multe ori.

În noiembrie 2018, ambasadorul Germaniei Cord Meier-Klodt a fost prezent la resfinţirea Domului german din Cimitirul Eroilor. 

Diplomatul a ţinut să le mulţumească buzoienilor că au avut grijă de mormintele şi monumentele inamicilor de atunci. „Un gest generos pe care îl apreciem foarte mult”, declara Cord Meier-Klodt în 2018.

Autorităţile buzoiene fac deja pregătiri pentru ca vizita la Buzău a diplomaţilor europeni, de vinerea viitoare, să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, atât în ceea ce priveşte securitatea participanţilor, cât şi în contextul pandemiei de COVID-19.

Primarul Constantin Toma a declarat că nu are permisiunea să anunţe tot programul activităţilor de săptămâna viitoare, din motive ce ţin de securitate.

El a dezvăluit, însă, că în cadrul reuniunii de la Buzău va fi vizitată o societate comercială din domeniul reciclării, printre cele mai mari din Europa. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite