Cu ce se ocupau jimblarii, şelarii şi abagiii de pe vremuri

Sursa imaginivechi@infarom.ro (Arhivă Adrian Constantin)

Câţi dintre tinerii zilelor noastre pot măcar să ghicească cu ce se ocupau pe vremuri lustragiii, şelarii ori sacagiii? Foarte puţini ştiu că aceştia au fost practicanţii unor meserii cândva la modă, utile comunităţilor urbane şi rurale în mijlocul cărora prestau. Multe dintre meserii au pierit, înlăturate de modernitate, însă o parte supravieţuiesc şi acum, dar sub altă titulatură.

Bătrânii încă şi-i mai amintesc pe romii care stăteau în preajma marilor magazine, cu scăunelul şi trusa de lustuit, în aşteptarea clienţilor. Sunt lustragiii care au supravieţuit până târziu, în comunism. Meseria lor a început să moară după ce piaţa s-a îmbogăţit cu produse pentru îngrijirea încălţămintei, cu creme şi perii vândute la preţuri accesibile.

O meserie de domeniul istoriei este şi cea de sacagiu, practicată până în perioada interbelică, mai ales în oraşele vitregite de reţele de apă, ori la sate. Străzile erau cutreierate în lung şi-n lat de oameni care îşi asigurau existenţa din vânzarea apei. Comercianţii care circulau cu butoaiele fixate în căruţe pe două roţi, trase de cai sau măgari, erau o prezenţă obişnuită pe uliţe. Rolul sacagiilor nu era doar de aprovizionare a populaţiei cu apă proaspătă, ci şi de participare la stingerea unor incendii.

Nu a mai fost nevoie de ei, după ce mai toate mahalalele au fost dotate cu cişmele sau fântâni publice. Între timp au apărut aducţiuni moderne, care duc apa până în gospodăriile cele mai izolate.

Sursa imaginivechi@infarom.ro (Arhivă Adrian Constantin)

Bragagiii erau şi ei o categorie de comercianţi care au existat până la jumătatea secolului trecut. Vindeau braga mai ales în bâlciuri. Este o băutură răcoritoare cu gust acrişor şi miros specific, preparată din făină de mei, de porumb sau de secară fiartă şi fermentată, sau din bucăţele de pâine fermentate în apă. Au apărut băuturi mult mai sofisticate, care au înlocuit braga şi au dus la moartea unei meserii.

Sursa imaginivechi@infarom.ro (Arhivă Adrian Constantin)

Documentele istorice, precum evidenţele de stare civilă, vorbesc de meserii arhaice, pe care le mai găsim şi astăzi, dar sub alte denumiri şi practicate sporadic. 

Rachierii sau povernicerii erau cei care deţineau instalaţii de distilare. În gospodăriile ţărăneşti şi chiar la Buzău existau rachierii şi povernicerii (două în 1765 şi trei în 1810) în care, din fructele nenumăratelor livezi din zona deluroasă şi munte dar şi din cereale, se produceau rachiuri naturale.

Lumânărarii şi săpunarii aveau ca materie primă seul rezultat din prelucrarea produselor animale şi ceara recoltată de la nenumăratele stupine. Potrivit istoricului Valeriu Nicolescu, activitatea de producere a lumânărilor şi săpunului fiind în strânsă legătură cu evoluţia demografică. În 1831, erau la Buzău doi lumânărari de seu iar la Mizil 9 săpunari.

Zugravii de subţire şi şindrilarii erau printre cei mai apreciaţi meseriaşi. 

”Găsim în documente menţiuni despre meşteri lemnari care lucrau podini din lemn, la comandă, şindrile şi buţi, ori realizau adevărate opere de artă. Putem astfel admira astăzi nesemuite comori ale priceperii şi dragostei pentru frumos. (...) În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, pe lângă zugrăvitul de binale, se practica şi zugrăvitul de subţire, pictură de biserici, din 1831 funcţionând la Buzău o şcoală pentru pregătirea zugravilor de subţire, sub conducerea lui Nicolae Teodorescu”, scrie Valeriu Nicolescu, în lucrarea ”Contribuţii la monografia economică a judeţului Buzău”.

Meserii arhaice găsim în domeniul prelucrării pieilor şi blănurilor. Documentele istorice fac referiri la tăbăcari, cojocari, blănari, pielari, ciubotari, opincari, cârpaci (cei care reparau încălţăminte) şi şelari. Aceştia din urmă confecţionau sau vindeau şei şi alte obiecte de harnaşament. 

Sursa imaginivechi@infarom.ro (Arhivă Adrian Constantin)

Abagiii, pâslarii, zăbunarii sunt câţiva dintre meşteşugarii care se ocupau cu ţesutul şi prelucrarea ţesăturilor, atât a fibrelor vegetale, precum in şi cânepă, cât şi a celor obţinute din lâna sau părul animalelor. 

”După operaţiunile pe care le executau, documentele indică pentru zona Buzăului, în cadrul celor două categorii de meşteri existenţi în secolele XVII-XVIII, în Muntenia, abagii, boiangii, pânzari, zăbunari, poturari (nădrăgari), croitori, pâslari, şepcari, etc. De la prima menţiune, din 1661, a unor abagii la Buzău - Nica abagiul cel mare şi Sâmbotin, abagiu cupeţ (negustor), în decursu secolului al XVIII-lea practicau acest meşteşug 8 meşteri. Ţesăturile groase realizate de meşteri la sate erau finisate cu ajutorul pivelor şi dârstelor”, scrie Nicolescu în lucrarea sa monografică.

Zăbunarii erau cei care confecţionau hainele bărbăteşti purtate de ţărani, făcute din lână sau din bumbac, de obicei lungi, cu sau fără mâneci, împodobite cu cusături. Abagiii confecţionau ţesături groase de lână, de obicei albe, din care se croiau haine ţărăneşti, iar pâslarii foloseau pâsla ca materie primă.

Ţesăturile ţărăneşti proveneau  în mare parte din atelierele meşteşugăreşti de la sate, fiind menţionaţi pe lângă alte categorii de meşteri, pieptănarii, care se ocupau numai cu pieptănatul lânii, activitate efectuată, din secolul al XIX-lea mecanic.

Sursa imaginivechi@infarom.ro (Arhivă Adrian Constantin)

Alte denumiri de meserii vechi aflăm din diverse evidenţe bisericeşti ori registre agricole

Bogasierii erau negustorii de articole de manufactură, în special de pânzeturi fine pentru căptuşeli de haine, jimblarii erau brutarii care coceau franzele lungi, sufragiii erau servitorii care ajutau la organizarea meselor, birjarii şi vizitiii erau cei care mânau caii atelajelor pentru transportul public, strămoşii şoferilor de autobuz. 

Sursa imaginivechi@infarom.ro (Arhivă Adrian Constantin)

Lăutarii erau şi ei împărţiţi pe categorii, printre ei găsindu-se muscalagiii, care cântau la nai, sau cobzarii. Iluminatul public era asigurat cu ajutorul lampagiilor sau felinaragiilor.

”În condica de înregistrare a naşterilor pentru anul 1864 apar ca profesii: vizitiu, cojocar, cântăreţ, grădinar, abagiu, lumânărar, arendaş, pietrar, comersant, tutungiu, băcan, muncitor, lăutar, profesor, cavaf, curelar, boiangiu, zidar, muscalagiu, cizmar, bucătar, hangiu, săpunar, căldărar, sufragiu, covrigar, pomojnic (subprefect n.r.), rachier, rotar, dulgher, lânar, brutar, bărbier, lampagiu, felinaragiu, cobzar, ciurar şi un Neculai covrigar care a decedat la 30 septembrie 1864, la vârsta de 40 de ani, un morar şi chiar un cerşetor, condicile de stare civilă fiind întocmite pentru fiecare din mahalalele oraşului”, scrie Valeriu Nicolescu în lucrarea sa.

În documente din 1942, găsim printre altele pe bragagii, cavafi şi rihtuitori. Cavafii erau negustorii de încălţăminte de calitate inferioară, iar rihtuitorii erau cei care se ocupau cu îmbinarea prin cusături a pieselor de piele care compun obiectele de încălţăminte.