Cel mai curajos fals de presă din România interbelică. Cum i-a compromis un tânăr de 18 ani pe mai marii Buzăului cu o scrisoare de la „Adolfică“ Hitler

Analele jurnalismului din România au un capitol mai puţin, referitor la unul dintre cele mai mari falsuri de presă. În anul 1935, poetul gazetar Nicolae Panait, colaborator al ziarului „Acţiunea Buzăului”, a scos pe piaţă un număr fals al publicaţiei, cu un conţinut bazat numai pe pamflet. Autorul falsului avea mai puţin de 18 ani.

Nicolae Panait, un elev răzvrătit

Nicolae s-a născut la 1 martie 1917, într-unul dintre cele mai sărace cartiere ale oraşului Buzău, „Mihai Viteazul”, în apropierea Depoului feroviar. Tatăl viitorului jurnalist era fiul oierului transhumant Macarios Panaiotos din Munţii Pindului, muncitorului ceferist Ion Panait, iar mama sa îngrijitoare în parcul Vilei “Albatros” a politicianului Alexandru Marghiloman. 

Nicolae Panait şi-a început studiile la şcoala primară din cartier, construită de filantropul Petre Zangopol, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Buzău, cel care îl va sprijini material pe tot parcursul vieţii. A urmat două clase primare, între 1924 şi 1926, apoi trei clase, la Şcoala de Arte şi Meserii din Buzău, astăzi Colegiul Agricol „Constantin Angelescu”, situaţia materială nepermiţându-i să-şi continue studiile.

Era un copil precoce, atras mai mult de literatură. ”De la vârsta de 10 ani compunea poezii ocazionale, mai ales la aniversarea părinţilor, versuri dominate de o mare sensibilitate şi descătuşări sufleteşti, pline de trăiri juvenile, romantice şi de o gingăşie suavă. Mai multe din poezii erau citite şi comentate de învăţători în cancelarie, iar caietele lui erau împestriţate de însemnări şi mai ales comentarii despre cărţile de literatură pe care le citea, uneori în timpul orelor de curs”, scriu publiciştii Bucur Chiriac şi Viorel Frîncu, în volumul ”Cartierul Mihai Viteazu. O minimonografie sentimentală cuprinzând povestiri, amintiri, intimităţi şi mistere dintr-un cartier mărginaş al Buzăului”.

În timpul şcolii, Nicolae Panait umplea caiete cu versuri dar şi cu însemnări  despre viaţa celor săraci, ori întâmplări din familie. A fost un autodidact. 

”A învăţat singur limbile italiană, franceză şi engleză. Era o inteligenţă vie, lucidă, un talent, un sensibil, cu o mare putere de muncă, dar atât de sărac, că nu avea decât un singur costum negru, cu papion la gât, veşnic peregrin, umbla cu caietul în mână şi nota ce-l interesa. A călcat cu piciorul toate cartierele mărginaşe ale Buzăului, s-a închipuit rege al romilor, poet de mare talent în castelul lui Marghiloman, de unde, prin intermediul unui om de-al casei, împrumuta cărţi”, precizează istoricul Valeriu Nicolescu.

Despre felul său rebel, care îl va împinge mai târziu să comită falsul de presă, aflăm chiar de la Nicolae Panait, care a scris în ”Răstigniri şi alte poeme” că învăţătorul său, Nicolae Caravan, semnala permanent directorului şcolii că „răzvrătitul elev” nu lua notiţe la lecţii, iar în locul manualelor avea în ghiozdane volume de J. J. Rousseau, Voltaire, Diderot, Montesquieu, ca şi de Eminescu, Rebreanu ori Panait Istrati. ”Însă la ore făcea comentarii surprinzătoare, demonstrând în totul inteligenţă vie, sensibilitate şi talent ieşit din comun”. (Viorel Frîncu, ”Istoria jurnalismului din judeţul Buzău”)

Nicolae Panait a debutat în gazetărie la vârsta de 16 ani, când a devenit colaborator al nou înfiinţatului ziar local ”Acţiunea Buzăului”, fondat de ziaristul George Pâslaru, unde a făcut de toate: gazetărie, paginaţie, corectură, expediţie. A scris pamflete şi epigrame prin care ridiculiza abuzurile, avarismul unor moşieri, asuprirea şi exploatarea ţăranilor, precum şi corupţia din justiţie.  

În numărul din 21 octombrie 1934 al ziarului, i-a fost publicată prima poezie, ”Autoportet”, din noul volum Romanţe şi fantezii, dar adevăratul debut jurnalistic va avea loc la 3 noiembrie 1934, când a fost angajat, la recomandarea lui D. Serbescu-Lopătari, la vremea aceea decanul de vârstă al Asociaţiei Presei Buzoiene şi viitorul preşedinte al acesteia. 

”Primul reportaj, în numărul din 4 noiembrie 1934: Vila Albatros – o frumuseţe apusă, în care descrie starea deplorabilă în care se găsea reşedinţa fostului prim-ministru Al. Marghiloman. În cei 6 ani cât a lucrat aici a publicat poezii, proze, reportaje, pamflete politice, cronici culturale, plastice, politice. În paginile ziarului, Nicolae Panait a abordat aproape toate genurile publicistice: reportaje şi pamflete contra potentaţilor vremii, cronici culturale, plastice, politice, recenzii, multe dintre ele suspectate ca fiind prea rebele”, scrie istoricul Valeriu Nicolescu în volumul despre personalităţile buzoiene. 

A pus accent pe latura socială a gazetăriei, dintre reportajele semnate de el cele mai apreciate de cititori, la acea vreme, fiind cele care făceau referiri la viaţa mizeră a locuitorilor din cartierele mărginaşe ale oraşului: «Poşta», «Bănceasca», «Mihai Viteazul».

La 18 de ani, autor al unui fals de presă

În anul 1935, tânărul gazetar Nicolae Panait a devenit protagonistul unui spectaculos fals de presă, gest care dovedeşte din partea ziaristului o fantezie nemărginită. După mulţi ani, un senior al presei buzoiene, jurnalistul şi scriitorul Corneliu Ştefan, a încercat să caute explicaţii:

„La începutul anului 1935, apărea la Buzău primul număr al ziarului Săptămâna, publicaţie aflată în slujba partidului de guvernământ şi, implicit, a primarului de atunci, Stan Săraru. Pentru a compromite întreprinderea, Nicolae Panait scrie un fals număr doi pe care îl lansează pe piaţă. Publicul e derutat de banalitatea ştirilor: «D. Deputat N. Diaconescu, fiind puţin gripat, a fost forţat să stea în casă la Buzău mai multe zile» sau «am aflat cu bucurie că maiorul Mitrofan fost preşedinte activ al Asociaţiei culturale prietenii artelor et comp. n-a murit» etc.”. (Corneliu Ştefan, „Viaţa Buzăului”, 1970) 

Elucubraţiile tânărului ziarist au mers foarte de departe, într-unul dintre articole invocând chiar numele lui Adolf Hitler. ”În paginile falsului ziar acesta inserează o telegramă de felicitare din partea lui Hitler către primarul urbei, semnată Adolfică, iar ca ridicolul să fie total, inventează o rubrică de spectacole, unde cinematografele se numesc Opoziţia, Banca, Mizeria, iar filmele Tu cerşetor, eu senator etc.”, scrie Viorel Frîncu în istoria jurnalismului din judeţul Buzău.

A scăpat nepedespit, pentru că atunci când a comis falsul era încă minor. ”Nicolae Panait scapă de sancţiunile penale prevăzute de Legea presei, deşi mai marii zilei şi chiar directorul ziarului, George Pâslaru, au încercat să tempereze entuziasmul tânărului jurnalist, care deranja autorităţile locale”, scrie publicistul Viorel Frîncu.

A fost curtat de mai toate publicaţiile apărute la Buzău, dar în cele din urmă a ales să colaboreze la Vremea nouă, „ziar de informaţie şi reportaj”. În articolele sale, Panait a prevestit apropierea marelui războiului, creionând viaţa cazonă cu accente critice. La 9 aprilie 1939, scria în Acţiunea Buzăului: „Vremea noastră este vremea prăbuşirilor. Alunecăm tot mai viguros spre un dezechilibru tradiţional”.

Nicolae Panait a fost încorporat la Regimentul 9 Infanterie Râmnicu Sărat. Pentru că nu a mai suportat regimul cazon, incultura comandanţilor, precum şi boala de plămâni care îl chinuia din ce în ce mai tare, Nicolae Panait a decis să dezerteze din armată. În toamna anului 1940, a fost adăpostit de familie într-un bordei săpat în curtea casei, dar, în scurt timp, a fost arestat şi trimis în închisoare la Câmpina, apoi la Râmnicu Sărat. 

După două luni de detenţie, a fost mutat disciplinar, undeva în pădurile din împrejurimile Sucevei, perioadă în care boala i s-a agravat după o răceală rebelă şi o otită. A fost transferat într-un spital din Buzău, la cererea familiei, unde în ciuda tratamentelor aplicate, în ziua de 4 februarie 1941, a murit.

CITEŞTE ŞI:

George Pâslaru, unul dintre cei mai influenţi gazetari ai României interbelice, este tatăl celebrei cântăreţe Margareta Pâslaru