Ce a păţit o femeie care s-a lăudat pe Facebook cu flori furate din rezervaţia naturală. „Aşteptaţi amenda acasă!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia care s-a pozat cu florile culese ilegal FOTO Facebook/ Primaria Cernatesti
Femeia care s-a pozat cu florile culese ilegal FOTO Facebook/ Primaria Cernatesti

Rezervaţia naturală Dealul cu lilieci din Cernăteşti, judeţul Buzău, este din ce în ce mai vizitată de turişti. Nu sunt puţini sunt cei care rup florile pentru a-şi decora locuinţele însă este aproape imposibil să fie prinşi în fapt, zona fiind departe de sat. Sunt însă şi câţiva care se dau de gol postând fotografii pe Facebook, iar pe aceştia primăria îi anunţă că urmează să fie sancţionaţi.

Unica rezervaţie naturală de liliac de pe raza judeţului Buzău, „Dealul cu Lilieci”, din comuna Cernăteşti, a fost declarat rezervaţie naturală de interes local în anul 1995, atunci când a fost dată în administrarea Ocolului Silvic Vintilă Vodă. 

În anul 2000, „Dealul cu Lilieci” a fost declarat rezervaţie naturală de interes naţional iar de atunci zona este monitorizată de către responsabilii Agenţiei pentru Protecţia Mediului.

Dealul cu Lilieci se întinde pe aproximativ trei hectare şi se află la poalele munţilor Buzăului, în partea vestică a comunei Cernăteşti, pe Dealul Săpoca. În această perioadă, arbuştii au înflorit iar locul este vizitat de cei care vor să se bucure de priveliştea deosebită şi mireasma de primăvară.

Nu sunt puţini sunt cei care rup florile pentru a-şi decora locuinţele însă autorităţilor le este aproape imposibil să-i prindă. 

”Sunt mulţi care lasă pagube în urma lor pentru că rup florile cu crengi cu tot. Nu poţi să-i prinzi pentru că zona nu poate fi păzită permanent; e departe de sat şi un singur angajat de la ocolul silvic trebuie să controleze o arie foarte întinsă”, spune Petrică Mârzea, primarul din Cernăteşti.

Pot fi identificaţi însă cei care postează fotografii pe Facebook în care apar în mijlocul rezervaţiei, cu flori rupte din arbuştii de liliac. 

Un astfel de caz a fost făcut public, zilele trecute, de primăria comunei Cernăteşti, care a ţinut să sancţioneze autoarea postării în care apare cu un buchet uriaş de liliac sălbatic. O anunţă totodată că riscă să fie sancţionată.

”Doamna Vioiu Simona, aşteptaţi amenda acasă. Atragem atentia persoanelor care viziteaza rezervatia Dealul cu lilieci că se interzice colectarea de specii de floră, faună sălbatică, tăierea, incendierea, distrugerea sau degradarea prin orice mijloace a vegetaţiei naturale”, se arată în avertismentul publicat de funcţionarii Primăriei Cernăteşti.

Aceştia îi amintesc autoarei că încălcarea dispoziţiilor prezentate atrage, după caz, răspunderea civilă, materială, contravenţională (OG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu modificările şi completările ulterioare) sau penală, conform legislaţiei în vigoare.

Deoarece „Dealul cu Lilieci” a fost declarat rezervaţie naturală de interes naţional de câţiva ani, zona este monitorizată de către responsabilii Agenţiei pentru Protecţia Mediului. 

Rezervaţia naturală „Dealul cu lilieci” este situată pe raza comunei Cernăteşti, pe partea dreaptă al râului Slănic, judeţul Buzău, are o suprafaţă, vectorizată în 2004, de 10,6 ha. Accesul la rezervaţia naturală se poate realiza de la Buzău pe DJ 203K, drumuri comunale, drumurile forestiere din zonă, poteci.

Aria naturală protejată este încadrată în categoria IV IUCN (Uniunea Mondială pentru Conservarea Naturii) ca arie naturală protejată, în scopul conservării unor habitate şi a unor specii naturale importante sub aspect botanic şi zoologic.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite