Cauciucurile de iarnă, la control. Care este adâncimea profilului care te scapă de amendă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

A venit iarna şi, odată cu ea, bătăile de cap inerente pentru şoferii care hotărăsc să se urce la volan. Neînlocuirea pneurilor de vară cu cele de iarnă atrage amenzi foarte mari, chiar şi dublu faţă de efortul financiar pentru schimbarea cauciucurilor. Toate cele patru anvelope pot fi schimbate chiar şi cu 600 de lei.

Primii fulgi de nea i-au luat prin surprindere, la începutul săptămânii, pe mulţi şoferi din România, care sperau ca zăpada să mai întârzie măcar până în decembrie. 

Poliţiştii anunţă că dacă descoperă în trafic şoferi care nu respectă legea, în zile când carosabilul este acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei, vor aplica amenzi usturătoare, dar vor reţine şi talonul autovehiculului. 

”Anvelopele de iarnă sunt obligatorii pentru toate roţile. Sancţiunea pentru lipsa acestei dotări este cuprinsă între 9 şi 20 de puncte amendă, însemnând minim 1.305 lei”, declară cms. Cosmin Rădulescu, şef Biroul Rutier Buzău.

O noutate faţă de anii trecuţi este că amenda se poate plăti la jumătate din valoarea ei în termen de 15 zile, şi nu în maximum 48 de ore, ca până acum.

Anvelopele de iarnă sunt necesare şi din alt punct de vedere, nu doar pentru siguranţa participanţilor la trafic. Astfel, în cazul în care şoferii ale căror maşini nu au fost echipate corespunzător sunt implicaţi în accidente, firmele de asigurări nu sunt dispuse să plătească despăgubiri. 

Specialiştii spun că putem schimba anvelopele de vară cu cele de iarnă, pe aceleaşi jante, însă cel mai bine este să avem "roţi de iarnă", incluzând şi jantele. ”Timpul schimbării este mult redus şi evitaţi neplăcerile care pot să apară cu etanşarea, atunci când montaţi anvelopele de iarnă”, scrie informatiiauto.ro. 

Atenţie, anvelopele "All Season" pot fi folosite şi iarna, dacă nu sunt prea uzate. Cu cât adâncimea profilului este mai mare, cu atât avantajele sunt mai mari la frânare şi la menţinerea aderenţei în viraje.

Măsurat cu un şubler, adâncimea profilului în partea cea mai uzată nu trebuie să fie mai mică de de 1,5 mm. Nu folosiţi anvelope reşapate, deoarece în timpul iernii, solicitările cresc direct proporţional cu riscurile.

Cât priveşte preţurile, un şofer care are nevoie de toate cele patru anvelope de iarnă va plăti între 600 şi 2.400 de lei pentru acestea, în funcţie de dimensiuni şi producător. Pentru cele mai frecvente dimensiuni ale cauciucurilor, preţul mediu este de 1.200-1.400 lei.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite