Buzoian dat în urmărire de autorităţile austriece, prins de poliţişti
0Zilele trecute, poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în aplicare mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare din Austria pe numele unui bărbat, în vârstă de 61 de ani, din Buzău.
Acesta era dat în urmărire la nivel internaţional la cererea autorităţilor judiciare din Austria, pentru comiterea a trei infracţiuni de înşelăciune comercială gravă, potrivit Codului penal austriac.
În aceeaşi zi, buzoianul a fost dus de poliţiştii Compartimentului Urmăriri la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti iar mai apoi în faţa magistraţilor. Ei au dispus arestarea bărbatului în vederea predării, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 15 mai 2013 şi până la data de 13 iunie 2013 autorităţilor judiciare din Austria.
Totodată, instanţa a decis ca administraţia locului de deţinere, Arestul IPJ Buzău, să-l predea pe bărbat poliţiştilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău în vederea predării acesteia autorităţilor judiciare austriece.
În timpul procesului, buzoianul şi-a exprimat dorinţa ca, în cazul în care va fi condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, regimul privativ de libertate să fie executat în Austria.