Avertismentul crescătorilor: vom avea miei foarte mari de Paşte. Oile au fătat deja, iar puii au până la 10 kilograme
0Crescătorii de ovine din Buzău spun că, până la sfârşitul lunii aprilie, mieii vor depăşi 20 de kilograme. Fermierii se tem că, la astfel de greutăţi, animalele nu vor avea căutare printre clienţi. În preajma sărbătorilor, ciobanii speră să vândă mieii cu cel puţin 12 lei kilogramul în viu sau 28 de lei kilogramul de carcasă.
Ioana Toma, unul dintre puţinii crescători de ovine din zona Cilibia, are deja peste 150 de miei în grajduri. Mioarele au început să fete încă din decembrie, iar primii pui au luat deja în greutate.
În mai puţin de două săptămâni, mieii au ajuns la şase kilograme. Oile-matcă au fost gestante la intrarea în stabulaţie, explică proprietara ovinelor.
”Până acum, iarna a fost foarte bună iar mieii s-au grăbit să vină pe lume. Am în jur de 150 de miei. Mai sunt de fătat până în primăvară pentru că oile fac miei pe rând, în etape. Mulţi au ajuns la 5, 6 kilograme, după mai puţin de două săptămâni de la fătare. Am însă miei şi la 10 kilograme, cam aşa e media celor fătaţi în decembrie”, spune Ioana Toma, crescător de animale din Cilibia.
De când s-au înmulţit mioarele, a crescut şi efortul îngrijitorilor, pentru că animalele necesită o grijă aparte. ”La miei trebuie mare grijă în această perioadă. Trebuie învăţaţi la grăunţe, să aibă căldură, aşternut, pentru că altfel nu cresc. Oaia trebuie să aibă şi ea lapte, pentru că dacă nu e mâncată, atunci ce să sugă mieii până ajung la porumb”, spune Ioana Toma.
Pentru crescătorii de animale care au deja miei în grajduri, perspectiva nu este deloc promiţătoare. Mai este mult până la Paşte, spun ciobanii, până atunci mieii vor creşte foarte mult şi ar putea fi ocoliţi de clienţi.
”Până la Paşte, dacă sunt bine îngrijiţi, o să ajungă la cel puţin 25, 30 de kilograme. Vor fi mari. La 28 aprilie, vă daţi seama, nu dă nimeni 10 lei pe un kilogram de miel, înmulţit cu 25 sau 30 de kilograme, adică cel puţin 250 de lei. Cred că şi anul acesta o să fie probleme mari”, spune Ioana Toma, crescător din Cilibia.
De mulţi ani, comerţul cu miei nu mai este profitabil pentru ciobanii români. În timpul anului, fermierii din Bărăganul buzoian au ajuns să le vândă şi cu 70 de lei mielul viu unor samsari. Buzoianca crede că şi anul acesta vor ajunge să vândă mieii la preţuri care nu asigură nici cheltuielile cu creşterea lor.
”Noi nu vrem să ne îmbogăţim peste noapte dar măcar un preţ în viu la miel de 12, 13 lei ar fi decent iar tăiat să fie şi el până în 30 de lei, măcar 28 de lei. Dar noi, sincer, îi vindem pe degeaba. Muncim pentru că ne-am prins în joc şi nu avem ce face cu ele. Lumea să se gândească cât porumb mănâncă o oaie, cât mănâncă un miel când îl dai pe boabe, cât nutreţ se mănâncă. Dacă pui subvenţia şi cheltuiala apoi tragi linie, nu ieşi cu absolut nimic. Vinzi un cârlan toamna, nu iei nimic, decât 4,5 lei pe kilogram”, se plânge Ioana Toma, fermier.
Mulţi crescători de oi din zona Buzăului se gândesc să renunţe la turme, pentru că le este din ce în ce mai greu să crească animalele. Au puţin lapte din cauza secetei, iar valorificarea pentru carne nu este o opţiune, deoarece o oaie a ajuns să coste mai puţin de 100 de lei. În schimb, îngrijirea lor necesită cheltuieli cu furajele, tratamentele şi plata ciobanilor.