Un şofer a ajuns în arest după ce a fost prins beat la volan două zile la rând pe acelaşi drum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul s-a urcat de două ori băut la volan. FOTOArhivă.
Bărbatul s-a urcat de două ori băut la volan. FOTOArhivă.

Prima dată când a fost prins băut la volan a rămas şi fără permis. Asta nu l-a descurajat şi a doua zi, a băut din nou şi a condus. A fost prins de poliţişti şi dus în arest.

Bărbatul a fost prins pe un drum comunal din localitatea Dejani. La prima testare analizele au arătat că bărbatul avea o concentraţie de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la Spitalul Municipal Făgăraş pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi i s-a suspendat permisul. Şoferul nu s-a descurajat şi a doua zi s-a îmbătat iar. S-a urcat din nou la volan, deşi nu mai avea nici permis, şi a fost prins pe acelaşi drum. Analizele au arătat că bărbatul avea o concentraţie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat De data aceasta a ajuns în arest.

„Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în arestul I.P.J. Braşov. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis, instrumentat sub coordonarea unităţii de parchet competente în care se va propune soluţie legală la finalizarea verificărilor“, a declarat Gabriela Dinu, purtător de cuvânt al Poliţiei Braşov.

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite