Un bărbat a murit la Canionul 7 Scări după ce un copac a căzut peste el

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul a fost găsit de un turist care a sunat la 112. Din păcate, omul nu a mai putut fi salvat. Cadavrul va fi transportat la LML pentru autopsie. Primele informaţii arată că ar fi vorba despre un bărbat de 40 de ani dispărut vineri din localitatea Sânpetru.

Cadavrul bărbatului a fost găsit în zona Canionului 7 Scări pe traseul Prăpastia Urşilor. Trupul bărbatului, peste care era prăbuşit un copac, a fost descoperit de un turist.

„Am primit o sesizare la 112 de la un bărbat care a anunţat că în zonă este se află o persoană peste care a căzut un copac. Cel care a sesizat a declarat de victima nu se mişcă şi nu ar prezenta semne vitale. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din Municipiul Săcele, jandarmi şi salvamontişti. A fost declarat decesul, iar cadavrul  va fi transportat la LML pentru autopsie şi identificare. Asupra bărbatului au fost găsite un telefon mobil şi o cheie de maşină cu un breloc“, ne-a declarat inspector principal Ionuţ Marian, din cadrul Poliţiei Braşov.

Primele informaţii, neconfirmate oficial de o identificare a rudelor, arată că victima ar fi un bărbat de 40 de ani din localitatea Sânpetru care a fost dat dispărut vineri de soţia sa. Trupul urmează a fi identificat după amprente şi o recunoaştere din partea familiei. 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite