Piaţa Sfatului „invadată“ de forţele armate
0De Ziua Armatei, militarii au luat cu asalt Piaţa Sfatului. Braşovenii şi turiştii au putut vedea tancuri, echipament de camuflaj, dar şi demonstraţii de luptă. Seara de la ora 19.00 va avea loc tradiţionala retragere cu torţe a vânătorilor de munte care vor defila în centrul oraşului.
Manifestările de Ziua Armatei României au început la ora 9:00, cu o ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori la Cimitirul eroilor români din Şprenghi, în memoria celor care au căzut pe câmpul de bătălie pentru libertate.
De la ora 10.00, militarii Brigăzii Vânători de Munte Sarmisegetuza au descins în Piaţa Sfatulu. Nu au venit cu mâna goală ci cu tot echipamentul din dotare, de la maşini şi până la tancuri şi arme spre încântarea copiilor şi turiştilor.
„Venim în fiecare an din respect pentru soldaţii care ne apără ţara, dar şi pentru că este o manifestare spectaculoasă. Nepoţii mai ales sunt încântaţi de tot ce înseamnă tehnică de luptă“, a spus Ion Moldovan.
„E spectaculos foarte frumos. Ne bucurăm că am prins această manifestare. Şi la noi acasă se organizează. Este normal să fie aşa deoarece soldaţii sunt cei care ne fac să ne simţim în siguranţă“, a spus Asley Camden, turistă din Irlanda.
Ziua Armatei se va încheia diseară,când, de la ora 19:00, va avea loc tradiţionala retragere cu torţe din Piaţa Sfatului către sediul Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa“ din zona Patria.
Pe pereţii Casei Armatei vor putea fi văzute cu jocuri de lasere, iar la trecerea formaţiei de retragere cu torţe pe lângă acest binecunoscut edificiu va avea loc un joc de artfificii.
Ziua de 25 octombrie, devenită oficial Ziua Armatei Române în 1959, celebrează eliberarea în 1944 a Transilvaniei de nord de sub ocupaţia horthystă.