Muzică americană în Biserica Neagră
0Lăcaşul de cult va fi gazda concertului coral susţinut de ansamblul The Southern Chorale al Universităţii Southern Mississippi (SUA) sâmbătă, 18 mai, de la ora 18.00.
Parte a turneului pe care corul îl desfăşoară în România şi Ungaria, concertul cu titlul „American A Capella“ propune publicului braşovean un program cu piese a capella din repertoriul american. Cei prezenţi în Biserica Neagră vor avea şansa de a asculta lucrări ale unor compozitori ca Bernstein, Barber, Lauridsen, Thompson, precum şi melodii tradiţionale sau spirituals.
Condus de către dirijorul Gregory Fuller, The Southern Chorale este principalul ansamblu al Universităţii Southern Mississippi care a întreprins turnee în Anglia, Franţa, Mexic şi Jamaica. Turneul din ţara noastră cuprinde reprezentaţii în Timişoara, Sibiu, Sighişoara şi Cluj-Napoca, unde vor încheia printr-un concert alături de corul şi orchestra Filarmonicii de Stat “Transilvania”.
Biletul de intrare costă 8 lei şi poate fi procurat în săptămâna concertului sau începând cu o jumătate de oră înaintea începerii acestuia.