Magistraţi ameninţaţi de un individ trimis în judecată, dat dispărut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magistraţii nu s-au lăsat impresionaţi de ameninţările individului. Foto: Shutterstock
Magistraţii nu s-au lăsat impresionaţi de ameninţările individului. Foto: Shutterstock

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov au dispus trimiterea în judecată, în lipsă, a lui Alexandru Tuţă, pentru ultraj judiciar.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, în perioada 24.07.2013 – 18.07.2015, inculpatul Alexandru Tuţă a transmis, prin intermediul poştei electronice, numeroase mesaje de ameninţare explicită cu acte de violenţă şi injurii, însoţite de imaginea unor obiecte contondente şi tăietoare, la adresa magistraţilor care au soluţionat dosare  în care inculpatul avea calitatea de parte, creând o stare de îngrijorare şi temere, de natură să afecteze activitatea de înfăptuire  a justiţiei”, a precizat procurorul Ramona Muscalu, purtătorul de cuvânt al Parchetului.

În data de 11 august 2015, pe numele lui Tuţă a fost emis, de către Judecătoria Braşov, un mandat de arestare preventivă, însă acesta nu a fost pus în executare până în prezent întrucât inculpatul se sustrage.

Dosarul a fost înaintat în vederea efectuării cercetării judecătoreşti Judecătoriei Sf. Gheorghe.

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite