Lucrările la vechiul Pasaj Fartec au fost oprite. Constructorul a decis că nu poate finalize investiţia

Lucrările la vechiul Pasaj Fartec au
fost oprite. Constructorul a decis că nu poate finalize investiţia

Pasajul are o vechime de peste 40 de ani. FOTOArhivă

Constructorul şi Primăria Braşov au reziliat contractual după ce la compania care efectua lucrările a decis că nu poate continua proiectul. În timpul şantierului s-a descoperit să podul este mult mai şubred şi este nevoie de consolidări şi expertize de specialitate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lucrările la reabilitatea Pasajul Fartec au început în luna mai a anului trecut. Pe măsură ce constructorii au înaintat cu proiectul s-a descoperit să pasajul era mai şubred decât se credea iniţial şi este nevoie de analize tehnice suplimentare, dar şi de noi consolidări. S-a decis că este nevoie de expertize de specialitate, dar acum firma care trebuia să efectueze reparaţiile capitale a anunţat că nu poate finaliza proiectul. De comun acord cu Primăria Braşov, contractul a fost reziliat. Lucrările au intrat în conservare pe termen nelimitat. Lucrarea era executată de Asocierea de firme dintre Sopmet SA Bucureşti şi Consal SRL din Braşov. Investiţia este în valoare de 8,2 milioane de lei şi este suportată de la bugetul local.

„În perioada de iarnă, se va face de către un expert atestat expertiza la capetele de grinzi şi, totodată, se vor executa lucrările de conservare a capetelor grinzilor care au fost descoperite de constructor şi se vor descoperi şi celelalte capete în vederea expertizării. Urmează ca până la sfârşitul lui februarie să avem concluziile expertizei şi să putem lansa o nouă procedură, care să conţină concluziile expertizei şi continuarea lucrărilor. În cazul soluţia va presupune modificarea substanţială a proiectului iniţial, se va reautoriza şi lucrarea”, a explicat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, citat de bzb.ro

Vechiul pasaj are 250 de metri lungime şi o lăţime de 12 metri. A fost construit în 1971. O expertiză a arătat că una dintre grinzile pasajului este serios fisurată, betonul a început să cadă de pe armături, care sunt ruginite, apa se infiltrează în placa de beton, iar stâlpii de susţinere au, la rândul lor, fisuri verticale. Infrastructura de peste 40 de ani nu are dotări anticutremur aşa cum cer acum normele legale. De aceea era nevoie de reabilitări. 

citeste totul despre: