Industria braşoveană creşte pe baza comenzilor la extern. Cererea la intern este în scădere
0Comenzile noi din industrie, pe total piaţa internă şi piaţa externă, au crescut, în luna septembrie 2015, cu 21,7% faţă de luna precedentă iar faţă de luna corespunzătoare din anul precedent au crescut cu 13,0%. S-a înregistrat o creştere cu 12,6% în perioada 1 ianuarie – 30septembrie 2015 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Potrivit datelor de la Direcţia Judeţeană de Statistică Braşov, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2015, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2014, comenzile noi din industrie au crescut cu 12,6%. Cea mai mare creştere s-a înregistrat la comenzile noi de pe piaţa externă (+19,4%), creştere datorată următoarelor activităţi: fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie (+69,3%), fabricarea produselor farmaceutice de baza şi a preparatelor farmaceutice (+66,3%), fabricarea echipamentelor electrice (+36,9%), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice si optice (+28,0%), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor (+26,6%), fabricarea substanţelor şi a produselor chimice (+11,4%).
Pe piaţa internă se observă o scădere a comenzilor noi din industrie (-16,2%). Cea mai mare scădere este datorată comenzilor noi din diviziunile: fabricarea echipamentelor electrice (-74,9%), fabricarea de masini, utilaje si echipamente n.c.a (-56,4%), fabricarea mijoacelor de transport, exclusiv autovehicule rutiere (-41,0%), fabricarea substanţelor şi a produselor chimice (-32,1%), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice (-21,9%), fabricarea produselor textile (-12,1%), industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii (-5,0%), fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie (-3,1%).
Comenzile noi în industrie în perioada de referinţă luată în discuţie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2014, înregistrează creşteri la toate grupele industriale: industria bunurilor de uz curent (+43,5%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+38,8%), industria bunurilor de capital (+11,7%), industria bunurilor intermediare (+5,8%). Pentru piaţa internă creşterilr sunt în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+38,8%) şi industria bunurilor de uz curent (+17,1%).
Septembrie 2015 comparativ cu august 2015
Comenzile noi din industrie, în luna septembrie 2015, comparativ cu luna precedentă, au crescut cu 21,7%. Creşteri s-au înregistrat la toate grupele industriale: industria bunurilor de uz curent (+47,9%), industria bunurilor de capital (+21,4%), industria bunurilor intermediare (+13,5%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+11,7%).
Pe piaţa internă comenzile noi în industrie au crescut cu 3,8%, cele mai mari creşteri fiind la comenzile noi din industria bunurilor de capital (+14,0%), urmată de industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+11,1%) şi industria bunurilor de uz curent (+8,7%). Pe piaţa externă creşterea a fost de 25,1%. Creşteri s-au înregistrat la toate grupele industriale: industria bunurilor de uz curent (+54,0%), industria bunurilor intermediare (+31,0%), industria bunurilor de capital (+22,2%) şi industria bunurilor de folsinţă îndelungată (+12,9%).