FOTO O braşoveancă a urcat pe podium la cel mai mare concurs de patiserie şi cofetărie din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consuela Chiriţă a făcut un tort avangardist. FOTOfacebook.
Consuela Chiriţă a făcut un tort avangardist. FOTOfacebook.

A făcut Dreptul şi ASE-ul, dar a decis să devină cofetar. Consuela Chiriţă a câştigat locul al treilea cu un tort de botez.

La competiţie au participat 150 de cofetari din toată ţara. „Este un tort de botez, tematica a fost anul acesta tort de botez. Am folosit o tehnică mai dificilă, în sensul că am realizat 3 etaje într-o formă mai nonconformistă, am avut emoţii din cauza temperaturii mai ridicate de acolo....mă temeam să nu se prăbuşească, plus că am folosit o compoziţie destul de dificilă în sensul că am preparat o compoziţie gen mousse fără blat, deci un pic am riscat. A fost destul de dificil, am avut emoţii pentru că am concurat cu cu cei mai buni cofetari din ţară şi cu cele mai prestigioase laboratoare de dulciuri“,  a declarat Consuela Chiriţă, maestru cofetar. Echipa ei a câştigat şi un premiu special la categoria patiserie.

Consuela Chiriţă este absolventă a două facultăţi: Drept şi Relaţii Internaţionale. A decis însă să renunţe la tot şi să devină maestro cofetar. A studiat 400 de ore la French Culinary, o şcoală de top din New York. Aici a învăţat să facă lucruri pe care nu le credea niciodată posibile. A revenit la Braşov unde şi-a deschis propria cofetărie. Spune că nu a furat secretul gătitului de la mama. „Cineva mi-a zis că îţi trebuie un pic de talent combinat cu dăruinţă, cu pasiune şi cu absolut toate calităţile astea care împreună coroborează, dar şi un 5% de genialitate”, a mai spus Consuela Chiriţă.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite