Fostul şef al revoluţionarilor braşoveni, dispărut de aproape un an, va fi judecat în lipsă pentru evaziune fiscală
0Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov l-au trimis în judecată pe Dorin Lazăr Maior pentru evaziune fiscală. Potrivit anchetatorilor prejudiciul este de aproape jumătate de milion de lei.
Potrivit anchetatorilor Dorin Lazăr Maior a făcut comerţ cu societatea SC Trust President SRL la care era administrator şi în perioada 2007-2008, a „uitat“ să înregitreze în contabilitate mai mute tranzacţii, sustrăgându-se astfel de la plata impozitelor către stat. Prejudiciul se ridică la 475.032 de lei.
Maior va fi judecat în lipstă. Şeful revoluţionarilor este dat în urmărire internaţională de anul trecut. El a fugit cu o zi înainte să fie condamnat de Curtea de Apel Mureş la şapte ani de închisoare pentru şantaj în dosarul Romexterra. Trei oameni de afaceri au depus în dosar plângeri împotriva lui Maior şi a complicelui său, despre care spun că i-ar fi şantajat pentru două milioane de lei. Există suspiciuni că ar fi în Emiratele Arabe, ţară care nu are tratat de extrădare cu România.
Maior mai are un dosar penl pe rol după ce l-a ameninţat cu moartea pe primarul Braşovului, George Scripcaru. Potrivit primarului, totul a pornit de la clădirea Cinematografului Astra, unde o firmă la care Maior este acţionar deţine un club de noapte. Primăria Braşov a obţinut în instanţă clădirea şi a cerut evacuarea, intenţionând să o transforme într-o sală de spectacole. Maior a cerut o audienţă la Primărie şi a lansat ameninţări cu moartea la adresa primarului şi a familiei acestuia.