Festivalul Internaţional de Operetă, Operă şi Balet începe sâmbătă la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 1 – 30 noiembrie 2014, braşovenii sunt invitaţi la a XII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Operă, Operetă şi Balet, un eveniment major pentru viaţa culturală din Braşov şi din ţară. Interpreţi, dirijori, coregrafi şi regizori invitaţi, se vor reuni timp de o lună la Opera Braşov în spectacole, gale şi premiere, publicul putând urmări genuri muzicale variate, de la operă la musical.

Deschiderea Festivalului, în data de 1 noiembrie 2014, va fi marcată de reluarea spectacolului cu opera Falstaff, de Giuseppe Verdi, avându-l în rolul titular pe baritonul Lucian Petrean, iar la pupitrul dirijoral pe Adrian Morar, ambii de la Cluj. Alături de ei, soliştii Operei Braşov: Adrian Mărcan, Anda Pop, Valentina Mărgăraş, Cristina Roşu, Asineta Răducan, Mihai Irimia, Liviu Iftene (debut), Mugurel Oancea (debut), Cristian Fieraru (debut). Îşi dau concursul Corul şi Orchestra Operei Braşov. Regia spectacolului este semnată de Cristian Mihăilescu, iar scenografia de Rodica Garştea.

În cadrul „Galei de Operă” din 8 noiembrie, alături de artiştii Operei Braşov (Gabriela Hazarian, Asineta Răducan, Carmen Topciu, Alexandru Aghenie, Adrian Mărcan, Valentin Marele), vor evolua  soliştii invitaţi, nume consacrate ale scenelor lirice româneşti şi internaţionale: Aurelia Florian, Jasmina Trumbetas, Robert Nagy şi Ştefan Ignat, reuniţi sub bagheta dirijorului Cristian Oroşanu. Alături de ei, Corina Dumitrescu şi Călin Rădulescu – prim-balerini ai Operei Naţionale Bucureşti, precum şi Cvintetul vocal ANATOLY. Participă Corul şi Orchestra Operei Braşov. Gala va fi prezentată de Marius Constantinescu (TVR).

În programul Galei, pagini de referinţă din repertoriul liric universal: G. Puccini – „Edgar”, „La Rondine”, „Tosca”, „Turandot”, G. Verdi – „Forţa destinului”, „Nabucco”, „Aida”, „Don Carlo”, „Bal mascat”, J. Massenet – „Manon”, G. Donizetti – „Elixirul dragostei”, U. Giordano – „Andrea Chenier”.

În data de 15 noiembrie 2014, sunteţi invitaţi să urmăriţi „Farmecul Operetei Maghiare” , un spectacol ce îi reuneşte pe soliştii Operei Maghiare şi ai Operei Române din Cluj, sub bagheta dirijoarei Incze Gergely Katalin. Programul acestui spectacol cuprinde bijuterii muzicale din creaţia compozitorilor: E. Kalman – „Silvia”, „Prinţesa Circului”, „Contesa Maritza”, F. Lehar – „Ţara Surâsului”, F. Erkel – „ Bánk bán”, „ Hunyadi László”, Albert Szirmai – „ Mágnás Miska”, Pal Abraham – „Victoria şi-al ei husar”. Îşi dă concursul Baletul Operei Braşov, în coregrafia Nerminei Damian şi a lui Dorin Coşeriu.

Surpriza „Serii Operetei şi a Musical-ului din 22 noiembrie 2014 o constituie prezenţa, pe scena Operei Braşov, a binecunoscutei interprete Paula Seling. Alături de ea, un alt invitat special este tenorul Tiberius Simu. Vor mai evolua soliştii Operei Braşov: Anda Pop, Valentina Mărgăraş, Ioana Mărgărit, Nicoleta Chirilă, Lăcrămioara Schuller, Asineta Răducan, Maria Petcu-Catrina, Carmen Topciu, Mihai Irimia, Adrian Mărcan, Valentin Marele, Cristian Fieraru, Marian Reşte. Solişti balet: Ramona Mezei, Dorin Mirea. Conducerea muzicală îi aparţine maestrului Dorel Munteanu, iar regia artistică este semnată de Anda Tabacaru Hogea. Prezintă: Cristina Roşu.

Premiera de operetă „Ţara Surâsului” de Franz Lehar, din datele de 29 şi 30 noiembrie 2014, va încheia ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Operă, Operetă şi Balet. Realizatorii acestui spectacol, regizorul Tiberius Simu, dirijorul Traian Ichim, scenografa Rodica Garştea şi coregrafa Corina Dumitrescu vă promit o seară de neuitat în compania Operei Braşov.

Programul Festivalului
Sâmbătă, 1 noiembrie 2014, ora 18.30 - „Falstaff” - Operă de G. Verdi
Dirijor: Adrian Morar
Regia: Cristian Mihăilescu
Invitat: Lucian Petrean (în rolul Falstaff)
Soliştii Operei Braşov, Corul şi Orchestra Operei Braşov
Preţ bilete: 40 lei; 30 lei

Sâmbătă, 8 noiembrie 2014, ora 18.30 - „Gala de Operă”
Dirijor: Cristian Oroşanu
Invitaţi: Aurelia Florian, Jasmina Trumbetas, Robert Nagy, Ştefan Ignat, Corina Dumitrescu şi Călin Rădulescu – prim-balerini ai Operei Naţionale Bucureşti, Cvintetul vocal Anatoly.
Prezintă: Marius Constantinescu (TVR)
Soliştii Operei Braşov,Corul şi Orchestra Operei Braşov
Preţ bilete: 50 lei

Sâmbătă, 15 noiembrie 2014, ora 18.30 - „Farmecul Operetei Maghiare”
Dirijor: Incze Gergely Katalin (Opera Maghiară Cluj)
Invitaţi: Jordán Éva, Vigh Ibolya, Réti Barabás Zsuzsa, Ádám János, Pataki Adorjan - Opera Maghiară n Cluj, Fülöp Márton - Opera Română Cluj,
Baletul şi Orchestra Operei Braşov
Preţ bilete: 40 lei

Sâmbătă, 22 noiembrie 2014, ora 18.30 - Seara Operetei şi a musicalului
Dirijor: Dorel Munteanu
Regia artistică: Anda Tabacaru Hogea
Coregrafia: Nermina Damian, Valentina Mirică, Genoveva Breaz, Dorin Coşeriu
Prezintă: Cristina Roşu
Invitaţi: Paula Seling, Tiberius Simu
Soliştii Operei Braşov, Solişti balet: Ramona Mezei, Dorin Mirea, Corul, Baletul şi Orchestra Operei Braşov
Preţ bilete: 40 lei; 30 lei

Sâmbătă şi Duminică, 29 şi 30 noiembrie 2014, ora 18.30 – PREMIERĂ - „Ţara surâsului” – Operetă de Fr. Lehar
Dirijor: Traian Ichim
Regia: Tiberius Simu
Scenograf: Rodica Garştea
Coregraf: Corina Dumitrescu
Asistent regie: Asineta Răducan
Asistent coregraf: Meda Enăcache
Dirijor cor: Ciprian Ţuţu
Soliştii, Corul, Baletul şi Orchestra Operei Braşov
Preţ bilete: 50 lei; 30 lei

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite