Cetatea Feldioarei îşi deschide porţile la vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul comunei Feldioara, Sorin Taus, a anunţat că, până în data de 30 iunie. se vor finaliza lucrările de reconstrucţie a Cetăţii Feldioarei.

„Vreau să mulţumesc consilierilor judeţeni, celor doi preşedinţi de la Consiliul Judeţean, Aristotel Căncescu şi Adrian Veştea, care s-au implicat şi ne-au ajutat pentru acest proiect foarte important pentru judeţul nostru, pentru România, până la urmă, pentru că această cetate trebuie valorificată şi redată circuitului turistic. Noi am creionat o strategie de dezvoltare a comunei Feldioara pe turism, pentru că avem foarte multe monumente în localitatea noastră, pentru că mai avem biserica fortificată din sec. al XIII-lea, biserica fortificată de la Rotvbav, din sec. XIII,  unde, din păcate, turnul s-a prăbuşit, dar sperăm, în colaborare cu Biserica Evanghelică, să depunem un proiect pentru a-l reface cu fonduri europene, avem biserica ortodoxă, avem monumentul studenţilor saşi unde a murit Michael Weiss, în bătălia de la 1612. Toate acestea fac să pună Feldioara pe o hartă turistică naţională şi chiar de interes internaţional”, spune primarul Sorin Taus.

 Echipa de constructori şi restauratori care lucrează la reabilitarea Cetăţii din Feldioara lucrează cu materiale speciale care sunt rezistente la intemperii, dar care sunt şi mai aproape de materialele folosite la construcţia iniţială a cetăţii.
Pentru injectările realizate în zidărie, precum şi pentru realizarea tencuielilor de refacere a suprafeţelor degradate s-a folosit un var hidraulic natural certificat NHL5, produs în Italia cu materie primă extrasă şi prelucrată din Munţii Dolomiţi. 

„Şi pentru piatra pe care o folosim am fost la mai multe balastiere de pe o rază de 100 de km pentru a găsi o piatră cât mai aproape de cea istorică. De asemenea, drumul de strajă al cetăţii va fii construit din lemn de brad aşa cum a fost cel iniţial. Am găsit cetatea într-un stadiu avansat de degradare.  În urma lucrărilor şi a săpăturilor au fost descoperite vestigii în perimetrul fortificaţiei despre care nu existau informaţii. Lucrările de restaurare sunt complexe, sunt executate cu riscuri mari dar şi o oarecare frică, pentru că zidurile sunt şubrede şi nu se ştie când cedează. În momentul când va începe să ningă lucrările vor înceta până la primăvară”, a declarat Alexandru Stoica, inginer constructor, coordonatorul lucrărilor. Până acum, în cadrul proiectului s-au executat săpături cu supraveghere arheologică, concomitent cu o cercetare în acest scop, lucrări de sprijiniri ale elementelor degradate şi desfaceri de zidării degradate.

În ceea ce priveşte consolidările au fost efectuate injectări, plombări, subzidiri, decapitări de tencuieli degradate, rostuiri şi lucrări de zidărie nouă.

Lucrările au început în luna martie 2013. Investiţia pentru restaurarea cetăţii Feldioara este de 15 milioane de lei, bani de la Consiliul Judeţean.
Cetatea din Feldioara, localitate aflată la 20 de kilometri de municipiul reşedinţă de judeţ, a fost construită de cavalerii teutoni între anii 1211-1225. Cetatea a fost distrusă de-a lungul vremii de mai multe ori de către tătari, dar şi de trupele lui Vlad Ţepeş şi Peru Rareş. 

În altă ordine de idei, festivalul „Trandafirul din Cetate” revine anul acesta în Cetatea Feldioarei. A doua ediţie a Festivalul Trandafirul din Cetate va avea loc în perioada 7-9 aprilie 2017, de această dată într-o nouă locaţie, în Cetatea Feldioarei. Pentru această ediţie, pe lângă un nou spaţiu de desfăşurare, se pregătesc şi alte surprize legate de participare, formatul festivalului, categoriile de concurs, premii etc.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite