Campionatul Naţional de Scrabble debutează la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 3 – 5 aprilie 2015, pentru al cincilea an consecutiv, la Braşov, se va desfăşura prima etapă din Campionatul Naţional Individual de Scrabble (seniori), precum şi Campionatul Naţional de Scrabble Intercluburi.

A devenit deja o tradiţie ca Braşovul să găzduiască una dintre etapele Campionatului de Scrabble în limba română. 

Competiţiile sunt organizate de Federaţia Română de Scrabble, C.S. Locomotiva Bucureşti, în colaborare cu FunSports Braşov, şi vor avea loc la Hotel Astra, str. Panselelor nr. 2.

La concurs, pot participa jucătorii legitimaţi la cluburile de scrabble afiliate la FRSc. Sunt aşteptaţi cei mai bun competitori din toată ţara, Braşovul fiind şi el reprezentat în aceste întreceri.

Programul competiţiilor se va desfăşura astfel: vineri vor avea loc partidele de libere (cu noi prevederi în regulamentul de joc), sâmbătă – probele de duplicat clasic, compunere („Integral pe şir”) şi anticipaţie, iar duminică – duplicatele completiv şi eliptic. Tot duminică, în jurul orei 13, se va organiza festivitatea de premiere.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite