Specialiştii înalt calificaţi din cadrul Inspectoratului de Seminţe Brăila ameninţă că pleacă în sistemul privat, din cauza salariilor prea mici
0Din cauza salariilor prea mici, nemajorate din 2009, mai mulţi specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor (ITCSMS) Brăila a anunţat conducerea instituţiei că intenţionează să plece în sectorul privat, la multinaţionale dispuse să le ofere mai mulţi bani pentru munca depusă.
Şefii inspectoratului brăilean, obiectiv de interes strategic, care asigură circa jumătate din necesarul de semninţe la nivel naţional, se declară extrem de îngrijoraţi de situaţie, spunând că activitatea ar putea ajunge într-un adevărat blocaş din cauza lipsei de personal înalt calificat.
“Suntem într-o situaţie complicată. E foarte greu să-ţi păstrezi oamenii, în condiţiile în care majoritatea sunt specialişti cu ani mulţi de muncă în spate, profesionişti desăvârşiţi, la salariile extrem de mici pe care le avem. Asta când din privat tentaţiile sunt numeroase şi mari, iar prin alte direcţii, oficii, agenţii din domeniul agricol lefurile au crescut şi de două, trei ori. La noi nu. Şi mi se pare normal ca pregătirea profesională, volumul de lucru, exigenţele, responsabilităţile să concorde cu leafa primită”, spune Cristina Dincă, directorul ITCSMS.
În prezent, ITCSMS Brăila are 20 de specialişti, care răspund de 20.000 ha loturi semincere, de pe care se obţine jumătate din necesarul de seminţe pentru agricultura României, exist=nd disponibilităţi şi pentru export. Nu se poate spune, aşadar, că inspectoratul nu produce bani suficienţi.
“Aşa e când cei de la minister nu au habar ce înseamnă, de exemplu, să intri vara la 30 – 40 de grade Celsius într-un lan de porumb, la ce te expui când pe 1 km lungime verifici ştiulete cu ştiulete, iar din cauza polenului, prafului, atmosferei sufocante şi a setei poţi leşina în mijlocul lanului. Cum s-a şi întâmplat adeseori. Apoi, meticulozitatea din câmp este dublată de o răspundere maximă pentru controlul şi asigurarea calităţii purităţii biologice şi de performanţă a soiurilor şi hibrizilor ce ajung la fermieri. De aceea avem nevoie iar de sprijinul autorităţilor şi politicienilor. Creşterile salariale şi dotarea Inspectoratului reprezintă deja o urgenţă”, precizează şi Siica Daniilescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Comercianţilor de Seminţe şi Material Săditor „Danubiu” Brăila.
Citiţi şi