S-a predat singur la Poliţie după ce a  condus beat şi a omorât un om într-un accident rutier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Poliţiştii brăileni i-au identificat şi reţinut pe doi bărbaţi, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate, aceştia fiind condamnaţi pentru ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, distrugere, tulburare a ordinii şi liniştii publice şi ameninţare.

Pe 9 mai, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Brăila au organizat o acţiune pentru depistarea şi încarcerarea persoanelor care se sustrag de la punerea în aplicare a unor mandate de executare a pedepsei închisorii.

”Cu această ocazie, poliţiştii l-au depistat, pe raza municipiului, pe un brăilean, în vârstă de 42 de ani, pe numele căruia Judecătoria brăila a emis, la data de 08.05.2019, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani şi 3 luni pentru comiterea infracţiunilor de distrugere, tulburare a ordinii şi liniştii publice şi ameninţare”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Tot ieri, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din satul Plopu, oraşul Ianca, s-a prezentat la sediul Poliţiei, pe numele său existând un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Făurei, la data de 06.05.2019, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Cei doi bărbaţi au fost încarceraţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite