O fetiţă cu chibrituri şi-a nenorocit rudele
0
O fetiţă de 4 ani lăsată nesupravegheată a provocat un incendiu de proporţii, luni seară, în gospodăria bunicilor săi din comuna brăileană Unirea. Copila s-a jucat cu focul lângă câţiva baloţi de lucernă. Aceştia s-au aprins, iar vântul puternic a propagat incendiul şi în gospodăria învecinată, ce aparţine fratelui bunicului său.
Incendiul a făcut ravagii în cele două gospodării. În prima au ars 70 baloţi de lucernă şi acoperişul unui adăpost de animale, iar în cea de-a două gospodărie au fost distruse complet două autoturisme – o Dacie şi un Volskwagen, un garaj din lem, lemne de foc, o magazie învelită cu tablă, un adăpost de animale confecţionat din paiantă, un şopron din lemn, 300 baloţi de lucernă, 500 kg ovăz. Totodată, flăcările au ucis trei purcei, un câine şi 100 de pui.
Pentru lichidarea sinistrului au intervenit, în primă instanţă, pompierii voluntari din comuna Unirea. A fost nevoie, însă, şi de intervenţia forţelor profesioneiste, astfel că pompierii militari din cadrul Detaşamentului 2 Brăila au sosit la faţa locului cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Astfel, s-a reuşit salvarea celor două case de locuit ale familiilor afectate, precum şi a 100 de păsări, doi cai, patru vaci şi 10 purcei.
Proprietarii gospodăriei celei mai grav afectate au avut nevoie de asistenţă medicală. Elena P., în vârstă de 65 de ani, a suferit un atac de panică, în timp ce soţul acesteia, Valter P., 69 ani, s-a ales cu arsuri minore la nivelul mâinilor.
Primarul comunei, Ioan Ungureanu, a declarat că pagubele se ridică la circa 30.000 lei şi că va încerca să ajute familiile afectate cu ajutoare constând în lemne de foc şi materiale de construcţie.
Citiţi şi