În urma desfăşurării activităţilor specifice, judiciariştii au pus în aplicare un număr de 86 de mandate şi sentinţe penale, 21 dintre persoane fiind date în urmărire la nivel naţional şi 16 la nivel internaţional.
 
Lucrătorii Biroului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila, împreună cu lucrători ai Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Buzău şi Compartimentului Operaţiuni Speciale Brăila l-au depistat, în ziua de 28.03.2013, la orele 14.30, într-un imobil din satul Căpăţâneşti, comuna Mărăcineni, judeţul Buzău, pe G.Robert (19 ani), din Brăila, urmărit la nivel naţional, pe numele căruia Judecătoria Brăila a emis mandat de arestare preventivă pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat.
 
"La data de 22 mai 2013, orele 19:00, l-au depistat, pe DN 22E, la ieşire din localitatea Garvăn, comuna Jijila, judeţul Tulcea, pe urmăritul la nivel naţional A.Cristian (33 de ani), din Brăila, pe numele căruia Judecătoria Brăila a emis, în lipsă, în ziua de 21 martie a.c., pe o perioadă de 30 de zile, mandat de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunilor de perversiuni sexuale, lipsire de libertate, furt calificat şi port ilegal de cuţit", a declarat inspector principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt IPJ Brăila.
 
Totodată, poliţiştii de la investigaţii criminale au pus în aplicare 75 de mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 5 mandate de arestare preventivă şi 3 mandate de arestare emise de state europeane.
 
Iată câteva exemple: În ziua de 28 februarie 2013, orele 11:00, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale- Biroul Urmăriri, împreună cu luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale, l-au depistat în municipiul Brăila pe I.Anton, din comuna Independenţa, judeţul Galaţi, urmărit la nivel naţional şi internaţional din luna ianuarie 2012, pe numele căruia Tribunalul Galaţi a emis un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la tâlhărie.
 
"În urma colaborării cu autorităţile altor state, prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională- Biroul Naţional Interpol, s-a reuşit depistarea şi arestarea provizorie pe teritoriul altor state a 9 persoane, pe care Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila le-a dat în urmărire la nivel naţional şi internaţional, în această perioadă, 4 fiind extrădate", a adăugat Jenel Şogor.
 
 
În ziua de 21 martie 2013, poliţiştii Biroului Urmăriri şi Poliţiei oraşului Însurăţei au depistat-o pe M.Daniela (28 de ani), din oraşul Însurăţei, judeţul Brăila, pentru care Biroul Sirene Olanda a introdus o alertă, conform Art. 95 din Convenţia de Aplicare a Acordului Schengen, solicitând arestarea în vederea extrădării, în baza unui mandat european de arestare.
Aceasta a fost prezentată instanţei de judecată competentă pentru emiterea mandatului de arestare preventivă provizoriu, în vederea predării către autorităţile olandeze.
 
De asemenea, în perioada de referinţă, poliţiştii de la Biroul Urmăriri au depistat, pe raza judeţului Brăila, 64 de persoane semnalate dispărute de la domiciliu, 30 dintre acestea fiind minore, şi au fost puse în urmărire la nivel naţional 43 de persoane, 21 pentru mandate şi sentinţe penale şi 22 care au fost date dispărute de la domiciliu.
 
Reamintim că pe site-ul Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, au fost create secţiunile „Copii Dispăruţi” şi „Urmăriri”- „Persoane Urmărite”, care pot fi accesate oricând, iar cetăţenii pot veni în sprijinul poliţiştilor pentru depistarea persoanelor dispărute şi urmărite la nivel naţional, apelând, gratuit, numărul pentru urgenţe 112 şi anunţând despre prezenţa acestora în locul în care au fost văzute.
 
 
Nici zilele acestea n-au fost mai relaxante pentru judiciariştii brăileni. Iată câteva exemple:
 
Poliţiştii i-au depistat după comiterea faptei
 
 
La data de 4 iunie a.c., la orele 3:35, poliţişti de siguranţă publică i-au depistat, pe strada Transilvaniei, pe C.Ionuţ (23 de ani), C.M. (17 ani), C.Ş. (16 ani), D.Ionuţ (19 ani), toţi din comuna Şuţeşti, care se deplasau cu autoturismul,  iar în habitaclul acestuia au fost găsite o şurubelniţă, două furtune şi recipienţi tip pet.
Aceştia au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului unde, în urma cercetărilor, li s-a stabilit că, în acea noapte, au sustras patru litri de benzină din rezervorul unui autoturism parcat pe strada Grigore Alexandrescu.
Prejudiciul este în valoare de 32 de lei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
 
La data de 4.06.2013, la orele 4:00, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, l-au depistat, pe strada G-ral Eremia Grigorescu, la intersecţia cu strada Roşiorilor, pe brăileanul B.Georgian (25 de ani), care nu-şi justifica prezenţa în zonă.
Acesta a fost condus la sediul Poliţiei unde poliţişti de investigaţii criminale au stabilit că tânărul, în aceeaşi noapte, a sustras, prin demontare, ornamentele din plastic de pe bara de protecţie spate şi sigla metalică cu inscripţia mărcii de pe o autoutilitară parcată în curtea interioară a blocului 3B, situat pe bulevardul Dorobanţilor.
Prejudiciul este de 300 de lei şi a fost recuperat integral.
Pe numele celui depistat a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat, care va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, cu propunere de începere a urmăririi penale.
În continuare se efectuează cercetări cu acesta în stare de libertate pentru probarea întregii activităţi infracţionale.
 
Dosar penal pentru distrugere din culpă
 
La data de 4 iunie a.c., la orele 15:00, poliţiştii Postului de Poliţie Comunal Viziru au fost sesizaţi de reprezentantul unei societăţi comerciale de telefonie fixă şi cablu tv, cu privire la faptul că, în noaptea de 3 spre 4 iunie a.c., la ieşirea din comuna Viziru, a fost avariată reţeaua de fibră optică, prin secţionarea cablului.
Deplasată la faţa locului, echipa operativă a efectuat cercetări şi a stabilit că, în noaptea de 3 spre 4 iunie a.c., D.Constantin (20 de ani), din comuna Teişani, judeţul Prahova, muncitor al unei societăţi comerciale din municipiul Ploieşti, în timp ce efectua o excavaţie cu buldoexcavatorul pe acostamentul DE 584, pentru racordarea la reţeaua publică de apă potabilă a Spitalului Viziru, a secţionat cablul subteran de fibră optică.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă.
 
Cercetat penal pentru port fără drept de cuţit
 
La data de 5 iunie a.c., la orele 3:05, brăileanul P.Ionel (51 de ani) a sesizat, prin apelul de urgenţă 112, faptul că, la o staţie peco din municipiu, un bărbat adresa injurii angajaţilor.
Imediat după primirea sesizării, la faţa locului s-a deplasat o patrulă de poliţişti care l-a identificat pe B.Paul (33 de ani), din municipiul Făgăraş, judeţul Braşov.
În urma controlului corporal sumar, asupra acestuia, în buzunarul pantalonului, a fost găsit un cuţit cu lungimea totală de 18 cm.
Bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Brăila şi i s-a întocmit dosar penal pentru port ilegal de cuţit.
 
 
Autorii furtului au fost identificaţi
 
Ieri dimineaţă, la orele 8:30, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Comunal Gropeni au fost sesizaţi de un brăilean, cu privire la faptul că, în noaptea anterioară, autori necunoscuţi au sustras de pe terasa unui bar din comună un scaun în valoare de 100 de lei.
În temeiul sesizării, poliţiştii au demarat cercetările şi au stabilit că principalii suspecţi ai faptei se numesc D.Andrei (20 de ani) şi F.Petruş (19 ani), ambii din localitatea Gropeni.
Faţă de aceştia a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Prejudiciul a fost recuperat şi înapoiat societăţii păgubite.
 
 
Tinere depistate în timp ce acostau bărbaţi din rândul participanţilor la trafic
 
La data de 4 iunie a.c., la orele 16:30, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului-Biroul Ordine Publică s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe DE 584, în dreptul aleii spre Staţiunea Lacu-Sărat, mai multe tinere intenţionau să acosteze persoane de sex bărbătesc, pentru a întreţine relaţii sexuale în scopul obţinerii de foloase materiale.
Poliţiştii le-au identificat pe S.F. (15 ani), din satul Cuza Vodă, comuna Stăncuţa, H.F. (15 ani), din comuna Viziru, B.Mariana (32 de ani), din municipiul Brăila, S.L. (16 ani), din municipiul Brăila, şi J.Andra (23 de ani), din comuna Viziru.
Acestea au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului unde au fost sancţionate contravenţional, conform Legii 61/1991 (republicată), valoarea totală a amenzilor fiind de 2.750 de lei.
 
Paznicii au fost controlaţi de poliţişti
 
În noaptea de 4 spre 5 iunie a.c., poliţiştii de la Compartimentul Sisteme de Securitate din cadrul Biroului de Ordine Publică au desfăşurat activităţi specifice pentru verificarea respectării reglementărilor Legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, la societăţi comerciale asigurate cu pază proprie sau agenţi de pază, din cadrul societăţilor specializate de pază.
În acest sens, au fost efectuate controale la un număr de 27 societăţi comerciale, urmărindu-se, în special, modul de executare a serviciului de către personalul de pază, cunoaşterea de către acesta a consemnului general şi particular al postului.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate un număr de 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 500 de lei, conform legii amintite, pe numele agenţilor de pază sau paznicilor care au fost depistaţi dormind în timpul serviciului sau fiind sub influenţa alcoolului.
 
A refuzat să i recolteze probe biologice
 
La data de 5 iunie a.c., în jurul orelor 0:50, o patrulă din cadrul Poliţiei Municipiului, în timp ce îşi exercitau atribuţiilor de serviciu pe strada Celulozei, au oprit în trafic autoturismul condus de B.Lucian (48 de ani), din Brăila.
Deoarece acesta emana miros de alcool, poliţiştii i-au solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, dar acesta a refuzat.
A fost condus la Spitalul Judeţean Brăila, în vederea recoltării probelor biologice şi stabilirii gradului de alcoolemie, însă a refuzat şi acest lucru.
Împotriva lui a fost întocmit dosar penal pentru refuzul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, conform O.U.G. 195/2002 (republicată).
 
 
Sancţiuni aplicate pentru abateri de la prevederile Codului Rutier
 
În ziua de 4 iunie 2013, lucrători din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila pentru constatarea de contravenţii şi prevenirea, respectiv, combaterea infracţiunilor rutiere.
Poliţiştii au constatat 72 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 29.860 de lei, au ridicat în vederea suspendării două permise de conducere şi retras două certificate de înmatriculare.