FOTO Târgul Naţional de Agricultură, redeschis la Brăila după 6 ani de pauză. Peste 40 de expozanţi din toată ţara s-au adunat în parcarea „Promenada Mall”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 40 de expozanţi participă la ediţia din acest an a târgului agricol  FOTO Florentin Coman
Peste 40 de expozanţi participă la ediţia din acest an a târgului agricol  FOTO Florentin Coman

După 6 ani de pauză, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Brăila, a reluat tradiţia organizării târgurilor agricole de toamnă. Ediţia din acest an a fost deschisă miercuri, 8 octombrie, şi va dura până sâmbătă, 11 octombrie. Brăilenii pot vizita târgul zilnic până vineri inclusiv, între orele 10.00 şi 19.00, iar sâmbătă în intervalul 10.00 – 16.00.

Prin intermediul evenimentului expoziţional intitulat „AgriCultura”, producătorii, distribuitorii şi importatorii de maşini şi utilaje agricole, substanţe pentru fertilizarea şi protecţia plantelor, sisteme de irigaţii, producătorii de seminţe, horticultorii, viticultorii au ocazia să interacţioneaze între ei, precum şi cu bancherii locali, precum şi dealerii auto, cadre universitare, inclusiv specialişti din cadrul staţiunilor de cercetare.

La deschiderea târgului, Ştefan Fusea, preşedintele CCIA Brăila, a acordat invitaţilor la eveniment - autorităţi locale, parlamentari, şefi ai deconcentratelor locale - insigne cu însemnele Camerei, special realizate cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Camerelor de Comerţ, precum şi albumul de fotografii cu oraşul nostru editat de CCIA Brăila.

Târgul deschis miercuri ocupă o mare parte din parcarea centrului comercial "Promenada Mall" în dreptul "Bricostore", locaţie compartimentată pentru a face loc celor peste 40 de firme expozante, atât naţionale cât şi locale, inclusiv zonei alocate Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor, unde sunt amenajate standuri în care producători locali de legume şi fructe îşi expun spre vânzare marfa alături de standuri cu produse tradiţionale carne, mezeluri, brânzeturi şi produse de artizanat din mai multe zone ale ţării.


În primele două zile de târg au fost programate spectacole susţinute de Şcoala Populară de Arte Brăila şi Casa de Cultură a Municipiului. În premieră, la ediţia din acest an a "AgriCultura", Camera de Comerţ Brăila organizează şi o tombolă a vizitatorilor, sâmbătă la ora 11.00 urmând să aibă loc tragerea la sorţi, premiile constând în produse oferite de expozanţi.
 

Citiţi şi

40 de producători agricoli din întreaga ţară, aşteptaţi la Ziua Recoltei

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite