Fantoma care bântuie toate campaniile electorale de la Brăila: podul peste Dunăre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În timpul vizitei facute la Brăila, în luna mai a acestui an, Victor Ponta a atins şi subiectul podului peste Dunăre   FOTO Obiectiv Vocea Brăilei
În timpul vizitei facute la Brăila, în luna mai a acestui an, Victor Ponta a atins şi subiectul podului peste Dunăre   FOTO Obiectiv Vocea Brăilei

Cea mai frecventă promisiune electorală făcută brăilenilor a ajuns deja subiect de anecdote: podul peste Dunăre. Despre acest proiect se vorbeşte încă de la începutul anilor '90, iar tema este reluată în fiecare campanie electorală, fie pentru alegerile locale, fie pentru cele parlamentare şi chiar prezidenţiale.

Într-o vizită făcută în luna mai 2014 la Brăila, când Dunărea avea un debit mare, iar riscul de inundaţii era crescut, premierul Victor Ponta a abordat, pe lângă discuţiile avute cu autorităţile locale despre digurile care apără municipiul şi Insula Mare a Brăilei, şi tema podului peste Dunăre.

Ponta a declarat, în aula Facultăţii de Inginerie, la o întâlnire cu autorităţile municipale şi judeţene, că există finanţare din partea Uniunii Europene şi că proiectul podului peste Dunăre, care să vină la pachet cu o autostradă între Galaţi – Brăila şi Buzău, este pe cale să inte în linie dreaptă. Ponta nu excludea nici varianta vehiculată, mai nou, de autorităţile gălăţene, care îşi doreau nu un pod, ci un tunel pe sub Dunăre.

„Există acest proiect de a lega Dobrogea de Galaţi şi de Brăila, fie prin pod, fie prin tunel, numai să le legăm o dată. România a primit pentru perioada 2014-2020 o sumă de aproape 1,2 miliarde euro. Toţi aceşti bani vor fi folosiţi pentru un singur proiect, autostradă, port, pod şi aeroportul Tulcea.

În această variantă a plecat solicitarea noastră la Bruxelles şi în mod sigur va fi aprobată şi practic din toamnă putem să venim cu proiectul acesta complex, care presupune o infrastructură care va lega până la Buzău pe autostradă, după aceea aici port şi terminal intermodal, pod şi mai departe până la aeroportul din Tulcea. De data asta avem banii, aşa că trebuie să se mişte cât mai repede şi ministerul, dar mai ales autorităţile locale cu proiectul, ca să putem să ne apucăm de treabă”, a declarat Victor Ponta.

Primul ministru a mai precizat că în varianta trimisă la Bruxelles este prevăzută construirea unui pod pentru traversarea Dunării, dar dacă se va dovedi că varianta construirii unui tunel este mai ieftină şi poate fi pusă în practică mai rapid, poate fi luată în calcul şi varianta tunelului:

„În strategia pe care am trimis-o la Bruxelles era pod, dar dacă între timp se dovedeşte că este mai bine să facem tunel nu am nimic împotrivă, important este care costă mai puţin şi care se face mai repede”, a adăugat Ponta.

Între timp, a trecut primăvara, a trecut vara şi toamna este pe sfârşite, dar despre proiectul podului peste Dunăre s-a aşternut din nou liniştea. De altfel, brăilenii deja s-au împăcat cu ideea că acest proiect nu se va mai face niciodată.

Dincolo de promisiunile neîmplinite, fantomaticul proiect al podului consumă milioane de lei de la bugetul statului. Astfel, deşi în urmă cu câţiva ani a fost făcut un studiu de fezabilitate pentru acest pod, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADR) a anunţat, în iunie 2014, că acesta a expirat şi trebuie făcut unul nou. Reactualizarea studiului de fezabilitate este estimată să coste între 10,6 şi 12,6 milioane lei (2,4 - 2,8 milioane de euro) şi va fi finanţată din bani europeni şi de la bugetul de stat.

Dacă în urmă cu ceva timp se anunţa că podul ar urma să fie construit printr-un parteneriat public-privat, mai nou se pune problema ca sursa de finanţare să fie asigurată din fonduri europene. Este avută în vedere facilitatea "Conectarea Europei", prin care Comisa europeană vrea ca, în perioada 2014 - 2020, să finanţeze proiecte transfrontaliere pentru consolidarea structurii de bază a pieţei interne. CNADNR nu a oferit presei centrale niciun răspuns la întrebarea de ce nu s-a construit podul în baza studiului de fezabilitate care a expirat recent.

Citiţi şi

Vorbe, nu fapte. Promisiunile guvernanţilor rămân doar pe hârtie

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite