Ce-i impresiona pe vremuri pe străinii care îi întâlneau pe strămoşii noştri. Calităţile valahilor sau moldovenilor, lăudate de cărturari
0De-a lungul veacurilor, sute de călători străini s-au perindat pe teritoriul Principatelor Române. Aceştia i-au descris pe români şi cu bune, şi cu rele. Au fost câteva trăsături ale poporului român care i-au impresionat în mod deosebit pe străini.
De-a lungul secolelor, învăţaţi, diplomaţi sau clerici străini au vizitat Principatele Române. Aici i-au cunoscut pe locuitorii ţării, de la domnitori până la ţărani. Mulţi dintre aceşti cărturari au lăsat mărturie posterităţii lucrărilor lor sub formă de jurnale, rapoarte sau lucrări considerate ştiinţifice în aceea perioadă. Din scrierile acestora reies multe dintre calităţile şi defectele poporului român de-a lungul veacurilor. O serie de însuşiri, mai ales ale poporenilor simpli, i-au impresionat în mod aparte pe aceşti călători.
Deosebit de ospitalieri şi darnici faţă de străini
Prima şi cea mai importantă calitate a românilor, semnalată în rapoartele sau jurnalele de călătorie ale acestor cărturari ai vremii, era ospitalitatea. Dărnicia moldovenilor şi valahilor i-a impresionat peste măsură pe aceşti oameni care au beneficiat din plin de această însuşire caracteristic românească. ”Sunt oameni foarte darnici, prietenoşi şi veseli. Au pâine din belşug, atât pentru bogaţi, cât şi pentru sărmani”, scria marele călător turc Evlia Celebi, despre valahi în secolul al XVII lea. Un alt călător, austriacul Johann Friedel, face o călătorie pe Dunăre alături de tatăl său în secolul al XVIII lea. Consemnează această experienţă într-un volum-jurnal intitulat ”Călătorie pe Dunăre”. În această lucrare aminteşte impresionat de ospitalitatea deosebită a ţăranilor români pe care i-a întâlnit.
”Când ne îmbiau pomii roditori, încărcaţi cu fructe frumoase proaspete, lovindu-ne aproape în cap cu crengile lor, să rupem câte ceva din ei, ţăranul se uită de departe la noi şi ne aducea zâmbind rachiu, brânză, mălai şi lapte, oferindu-ne aceste daruri cu cea mai mare prietenie. Când voiam să ne culcăm pe paie ca să dormim, românca ne ruga să ne odihnim în patul ei, veghind cu bărbatul ei lângă focul din vatră. Cu un cuvânt, prietene, am găsit aici oameni astfel cum îi creează, dacă îmi este iertat să mă folosesc de această comparaţie, numai natura-mamă, adică naturali, nestricaţi şi mulţumiţi”, scria austriacul.
Despre românii din Banat şi Transilvania scrie impresionat şi Christopher Seipp, tot un austriac. Acesta a făcut o călătorie cu trupa sa de actori din Bratislava până la Sibiu. În jurnalul său îi laudă pe români pentru bunătatea şi omenia lor, după un incident neplăcut de care a avut parte pe un drum din apropierea Timişoarei. ”De pildă, am rămas într-o duminică seară, pe vreme rea, cu diligenţa împotmolită în noroi la o milă de Timişoara. Orice rugăminte la ţăranii germani ce treceau pe drum a rămas zadarnică. Din fericire, au venit atunci câţiva români, care, de cum s-au uitat, fără multă vorbă, s-au şi apucat de treabă cu chiote sălbatice şi ne-au scăpat de primejdia de a petrece noaptea în băltoacă“, preciza directorul teatrului din Bratislava acum 300 de ani. Totodată ospitalitatea moldovenilor l-a impresionat atât de tare pe un francez, încât l-a făcut să scrie în termeni elogioşi despre această virtute a oamenilor locului.
„O, români! Îmi spun în sinea mea, voi sunteţi maeştrii Europei în ceea ce priveşte ospitalitatea! Această virtute, care la noi a cedat locul egoismului şi nu mai este exercitată decât în mare şi cu ostentaţie de către naţie, voi o posedaţi pe deplin!”, preciza acesta la mijlocul secolului XIX. De altfel chiar şi Dimitrie Cantemir, deşi nu călător străin, ci voievod autohton, a scris în celebra sa lucrare, ”Descrierea Moldovei”, despre această calitate de căpătâi a moldovenilor. ”Chipurile cu care primesc oaspeţi străini şi drumeţi e vrednic de cea mai mare laudă. Căci deşi foarte săraci din pricina învecinării cu tătarii, totuşi nu se dau niciodată înapoi să dea mâncare şi găzduire unui oaspe şi-l adăpostesc fără plată timp de trei zile, împreună cu calul său. Pe străin îl primesc cu faţa voioasă ca şi când le-ar fi frate sau rubedenie”, scria eruditul voievod.
Zdrahoni şi ostaşi foarte buni
Mai ales în veacurile Evului Mediu, românii au fost foarte apreciaţi de străini pentru calităţile lor ostăşeşti. Sunt descrişi ca luptători înalţi, voinici şi foarte curajoşi în focul luptei. Mai ales războinicii moldoveni erau consideraţi de toată lauda pe câmpul de luptă. ”Oamenii sunt de felul lor şireţi, cu trupul înalt şi vârtos şi sunt cruzi în război. Sunt înarmaţi cu suliţe foarte lungi, cu scut şi cu sabie încovoiată, arme îndeosebi turceşti. Câţiva folosesc buzdugane de fier şi cei mai mulţi securea. Se încaieră la luptă cu atâta îndrăzneală, cu atâta dispreţ de duşman şi încredere în sine încât cu puţine forţe au bătut adeseori, chiar oştiri puternice de ale vecinilor lor.
Au fost supuşi de tuci mai mult din faptul că erau slăbiţi de dezbinările dintre ei decât înfrânţi în luptă”, preciza învăţatul Italian Antonio Maria Graziani despre români în secolul al XVI lea. Peste două secole, Friedrich Wilhelm von Bauer un ofiţer neamţ din armata rusă, scria şi el despre românii pe care i-a cunoscut cu ocazia războiului ruso-turc din 1768-1774. ”Românii sunt luptători buni şi viteji, aproape toţi îndrăgesc vânătoarea, mai ales, cei de la munte, care sunt foarte buni ochitori, iar această ocupaţie îi pregăteşte foarte bine pentru război”, scria neamţul. La rândul său, italianul Franco Sivori, care a petrecut, în secolul al XVI lea, doi ani la curtea lui Petru Cercel, era impresionat de statura bărbaţilor români. ”Bărbaţii sunt de statură falnică, mai curând decât altfel şi poartă bărbile lungi”, spunea acesta.
Femeile frumoase şi virtuoase
Dacă bărbaţii impresionau prin forţă fizică şi curaj ostăşesc, femeile românce atrăgeau atenţia călătorilor străini prin frumuseţe şi hărnicie. Edouard Grenier, un francez care ajunge la începutul secolului al XIX lea în Ţara Românească, spunea că în Principatele Române se aflau femei mai frumoase decât oriunde în Europa. ”Toate femeile erau frumoase, chiar cele ce erau mame şi bunice, căci erau şi bunicele la bal. Acestora le rămânea ceva, un nu ştiu ce măreţ, în veştejirea trăsăturilor care te silea să te gândeşti: «Cât de frumoasă a trebuit să fie aceasta!» Cel mult trei-patru chipuri neplăcute: asta nu se vede la Paris”, preciza acesta.
Totodată femeile din popor sunt mai apreciate decât boieroaicele, considerate uşuratice şi mai puţin frumoase decât cele dintâi. Paul din Alep, vizitând Principatele Române, spune despre femeile din popor că sunt ”sunt caste, neprihănite şi virtuoase”. Totodată Felix Colson spune despre ţărăncile românce că erau ”Soţii virtuoase, mame bune, la care se întâlnesc acele principii de cuminţenie şi acele sentimente afectuoase, care fac gloria femeilor din Occident”. În orice caz oamenii din clasele de jos, în special ţăranii, erau apreciaţi în comparaţie cu boierii şi slujbaşi, văzuţi drept corupţi, desfânaţi, cruzi şi laşi în faţa turcilor.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Viaţa părintelui Daniil Sandu Tudor, model de rezistenţă prin credinţă şi cultură
Se încarcă comentariile...
