Premierul Victor Ponta: În 10-15 septembrie preşedintele nu va mai putea respinge legea reducerii CAS

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Legea reducerii CAS se va afla în 10-15 septembrie din nou pe biroul preşedintelui, spune premierul Victor Ponta
Legea reducerii CAS se va afla în 10-15 septembrie din nou pe biroul preşedintelui, spune premierul Victor Ponta

Prezent sâmbătă la Bistriţa, la comemorarea a 100 de ani de la începerea Primului Război Mondial, premierul Victor Ponta a declarat că în 10-15 septembrie preşedintele Traian Băsescu va avea legea CAS pe birou şi nu o va mai putea respinge.

După ce, în urmă cu o lună, preşedintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului legea privind reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator, premierul Victor Ponta a asigurat sâmbătă la Bistriţa că aceasta va ajunge din nou pe biroul preşedintelui în 10-15 septembrie şi nu va mai putea fi respinsă.

„Luni se va da votul final la Senat, de acolo merge la Camera Deputaţilor. După ce votează şi Camera Deputaţilor, preşedintele nu mai poate să respingă proiectul, trebuie să îl promulge. Din toate calculele reiese că cel târziu în 10-15 septembrie preşedintele va avea legea revotată pe biroul său şi nu mai poate să o respingă”, a declarat premierul Victor Ponta sâmbătă la Bistriţa.

Traian Băsescu a respins proiectul pe motiv că Guvernul nu are soluţii viabile, iar populaţia ar suporta în 2015 consecinţele acestei reduceri.
 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite