Ministerul Culturii, despre eşecul cumpărarii „Cuminţeniei Pământului“: „E imoral să răspundă cineva pentru un dezastru organizat de altcineva“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezent vineri, 28 aprilie, la Bistriţa, ministrul Culturii Ionuţ Vulpescu a precizat că insistă pentru crearea unui fond special pentru exercitarea dreptului de preemţiune, astfel încât situaţii precum cea a Cuminţeniei Pământului a lui Brâncuşi să nu se mai repete.

Ministrul Culturii Ionuţ Vulpescu a fost prezent vineri la Bistriţa, la inaugurarea complexului muzeal. Întrebat în ce stadiu se află achiziţionarea operei lui Brâncuşi Cuminţenia Pământului, ministrul a declarat:

„E totuşi imoral să răspundă cineva pentru un dezastru organizat de altcineva. Adică în acest moment, după ce ai făcut o campanie publică, măcar să spui îmi pare rău. Atunci când faci un gest doar pentru propagandă nu poate să iasă nimic bun. (...)Una din tezele false ale acelei campanii a fost „acum ori niciodată”, nu exista aşa ceva, pentru că este un drept al statului inalienabil să îşi exercite dreptul de preemţiune ori de câte ori cuminţenia pământului sau alt bun sunt scoase la vânzare sau licitaţie”. 

Acesta a mai spus că pănă la finalul anului, oamenii, organizaţiile şi firmele care au donat bani pentru achiziţionarea acestei opere pot să primească sumele oferite înapoi. Procesul este însă unul destul de complicat, mai ales în cazul companiilor. Vulpescu a precizat însă că au fost înregistrate la Minister deja cereri în acest sens. 

De asemenea, ministrul Ionuţ Vulpescu a mai anunţat că pentru a evita astfel de situaţii, în bugetul pentru anul 2017 a fost realizat un fond, care să permită Ministerului Culturii ca atunci când este notificat că se scoate la licitaţie sau se vinde un bun parte din tezaurul naţional, să poată să-şi exercite dreptul de preemţiune. 

„Să existe bani la buget, astfel încât atunci când obiectele de patrimoniu de mare valoare, ministerul culturii, care e notificat atunci când e vorba despre categoria tezaur să-şi exercite dreptul de peemţiune. Ministerul Culturii şi-a executat dreptul de preemţiune şi a început negocierile pentru achiziţia Vilei Florica, din Ştefăneşti, din Argeş, care a aparţinut Brătienilor”, a completat Ionuţ Vulpescu. 

Vă mai recomandăm:

Povestea Vilei Florica, locul unde s-a născut şi a trăit cea mai importantă familie de oameni politici din România

Zece camere video montate împotriva vandalilor operelor lui Brâncuşi. În plus, atingerea Coloanei ar putea fi interzisă

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite