FOTO Iubire, dramă, dueluri şi trădări, transpuse în perioada „flower power”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Bianca Sara
FOTO: Bianca Sara

În această seară, iubitorii de teatru au putut să se delecteze cu o piesă cel puţin originală. Pe scena improvizată şi transformată într-o mică Veneţie a Sălii Polivalente şi-au făcut apariţie actorii teatrului Masca. Aceştia au transpus piesa „Slugă la doi stăpâni” a lui Carlo Goldoni în perioada „flower power”.


Bistriţenii au avut parte astăzi de un spectacol inedit susţinut de actorii teatrului Masca. Aceştia au pus în scenă pentru prima dată la Bistriţa piesa „Slugă la doi stăpâni”, după cea a lui Carlo Goldoni, în regia lui Mihai Mălaimare. 

În nici jumătate de oră Sala Polivalentă, cea mai mare din Bistriţa-Năsăud, cu o capacitate de 1500 de persoane, care a găzduit piesa de teatru s-a umplut, iubitorii teatrului ocupând şi scările doar să poată zări o părticică din ingeniozitatea actorilor teatrului Masca.

Într-un decor ce te ducea cu gândul la Veneţia, compus din scări, perne, mici trambuline s-a desfăşurat acţiunea care i-a ţinut cu sufletul la gură atât pe cei mai tineri dintre spectatori cât şi pe cei mai în vârstă.

Surpriza a apărut încă de la costume, o combinaţie ingenioasă dintre moda de acum câteva sute de ani şi trend-ul dat de perioada „flower power”. Din replicile actorilor nu au lipsit celebrul mesaj „make love not war”, acesta fiind susţinut şi de aplicaţiile de pe costumele actorilor, înţesate cu semnele specifice perioadei „flower power”.


Având în vedere faptul că piesa de teatru este o adaptare după „Slugă la doi stăpâni” a lui Carlo Goldoni, nu a lipsit drama, dragostea imposibilă, gelozia, duelurile sau trădarea. Momentele poveştii care a putut fi urmărită şi înţeleasă şi de cei mai mici dintre spectatori erau presărate cu dialoguri cu publicul şi momente muzicale.

De asemenea, nu au lipsit nici problemele de actualitate, servitoarea din piesă purtând un dialog cu cei din sală cu privire la inegalităţile dintre bărbaţi şi femei.



Vă mai recomandăm:

Studfest îi aşteaptă pe studenţi cu concerte, filme sau teatru

FOTO Bucăţele din viaţa de deţinut transpuse pe scenă. Reabilitare prin teatru, la Penitenciarul Bistriţa

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite