Drumurile, protejate în perioada austro-ungară cu amenzi şi muncă forţată. Ce obligaţii aveau cei găsiţi vinovaţi pentru stricăciuni
0
Dorind să impulsioneze creşterea economică în Transilvania, autorităţile austro-ungare au investit masiv în drumuri. Pentru a se asigura că acestea nu sunt stricate, autorităţile imperiale de la Viena au venit cu o serie de reguli pentru populaţie.
Într-un articol dedicat infrastructurii rutiere din Transilvania în perioada austro-ungară publicat în Revista Bistriţei, istoricul Iosif Marin Balog scoate în evidenţă metodele folosite de autorităţile de la Viena pentru a menţine drumurile în stare bună cât mai mult timp.
„În 1850, situaţia drumurilor în Transilvania era dezastruoasă, atât sub aspect cantitativ, cât şi calitativ. Schimbarea regimului de administrare a drumurilor a însemnat o mult mai evidentă implicare a statului în această chestiune. În primul rând era vorba despre refacerea şi construirea de noi drumuri, după planuri sistematice. Până în 1848, repararea drumurilor era executată cu ajutorul muncii servile ale ţărănimii în contul zilelor de muncă în folosul public şi a altor categorii de obligaţii”, sublinează Iosif Marin Balog.
În 1850, autorităţile de la Viena vine cu un ordin care prevede un regulament strict de folosire a drumurilor imperiale. Acesta conţinea şi reglementări ce păreau ciudate, cel puţin pentru acea perioadă.
Ordinul prevedea interzicerea construcţiei de garduri mai aproape de doi stânjeni de marginile şoselei, iar cele care existau deja trebuiau desfiinţate. Căruţaşii nu mai aveau voie să staţioneze în faţa cârciumelor sau să dejuge boii în drum.
Cei care stricau drumul trebuiau să-l repare
„Prin aceste măsuri, autorităţile şi-au propus să inoculeze în rândul populaţiei spiritul de ordine şi disciplină, puţin cunoscut înainte cu excepţia zonelor regimentelor de granite. Pe lângă calea persuasivă s-a optat şi pentru cea a pedepselor”, mai spune Iosif Marin Balog.
Astfel, cei care făceau stricăciuni de orice fel drumului erau amendaţi sau obligaţi să muncească între una şi cinci zile la drum, pentru repararea daunei făcute. Nici nu este de mirare că autorităţile imperiale apelau la astfel de pedepse.
Sumele cheltuite pentru infrastructură reprezenta 25-30% din totalul investiţiilor „civile”. În 1851, lungimea totală a drumurilor imperiale din Transilvania era de 1.351 de kilometri.
Drumurile au fost trecute toate în subordinea Ministerului Comerţului şi Lucrărilor Publice de la Viena. De Transilvania se ocupau Camerele de Comerţ şi Industrie din Braşov şi Cluj, care întocmeau rapoarte periodice în care se arăta starea drumurilor, dar şi lucrările care erau absolut necesare.
Camerele de comerţ mizau pe dinamizarea comerţului la nivel regional, a scoaterii din izolare a lumii rurale şi a posibilităţii ca produsele să pătrundă în Transilvania şi odată cu ele ideile, atitudinile şi mentalităţile moderne.
Vă mai recomandăm:
Cum organiza Biserica viaţa ardelenilor, prin lege şi pedepse drastice, în urmă cu câteva secole
Se încarcă comentariile...
