Panica generală la fiecare vizita a Ceauşeştilor în Maramureş. Muncitorii erau puşi să-şi cumpere salopete noi, iar florile apăreau din senin în uzine

Vizita celor doi era de fiecare dată moment de panică în Maramureş Foto: Arhivă

Deşi venea foarte rar în Maramureş, fiecare vizită a dictatorului atrăgea nenumărate momente de panică în Baia Mare. Pornind de la şefii uzinelor şi până la elefi fiecare era implicat într-o mare organizare. Băimărenii îşi aduc aminte, acum, oarecum cu nostalgie de momentele în care aşteptau ore întregi venirea Ceauşeştilor şi cum de fiecare dată făceau ore suplimentare pentru a curăţa fiecare centimetru al oraşului.

Băimărenii care îşi mai amintesc de perioada când Nicolae Ceauşescu era la cârma ţării, nu au uitat nici astăzi momentele premergătoare fiecărei vizite. „Venea şefu şi ne anunţa cam cu două zile înainte. De atunci parcă toată lumea înebunea. Nu ştiam de ce să ne apucăm prima dată. Eu lucram în combinat şi vreau să vă scpun că fiecare centimetru pătrat trebuia curăţat de zeci de ori. Erau poate câte două zile când nu mai ajungeam acasă. Tot ce era ruginit trebuia ascuns, părţile vechi erau zugrăvite, totul ca la vizita dictatorului să arate ca nou“, îşi aminteşte Gheorghe Curcă. Mai mult, fiecare muncitor trebuia să se prezinte ireproşabil la muncă. Cei care veneau cu salopeta murdară sau ruptă erau penalizaţi şi trimişi acasă. „Eram vreo 30 de oameni în atelier. Ţin minte că un coleg a venit cu salopeta de zi cu zi şi a fost trimis instant acasă. De atunci, de fiecare dată ne puneau să ne cumpărăm haine noi, să ne curăţăm bocancii şi nu aveam voie să lucrăm la aparate ca nu cumva să ne vadă Ceauşescu murdari. Pătam imaginea uzinei şi asta era de neacceptat“, mai spune fostul lăcătuş. 

O altă fostă mare intreprindere a Maramureşului, Maratexul, arăta impecabil de fiecare dată. Cei peste o mie de angajaţi de aici aveau o sarcină simplă. Totul trebuia să fie lună şi bec când Ceauşeştii călcau în Baia Mare. „Nu conta cine erai, sau unde lucrai, fiecare avea sarcinile sale. Noi eram şi o firmă care exporta foarte mult şi ştiam că ne vizitează de fiecare dată. Dar pe lângă toate astea, de fiecare dată, dar de fiecare dată, peste noapte apăreau zeci de ghivece de flori. Nu ştiu de unde le aduceau, sau cum le aduceau, adevărul este că puteai să-ţi dai seama că vine Ceauşescu când vedeai florile în intreprindere. La fiecare uşa aveam câte două flori, pe fiecare palier, la fiecare uşă“, povesteşte Jeni Kovacs. 
 

Nici măcar tinerii elevi nu erau excluşi. „N-am apucat prea mult perioada aia, dar eram pionier. Ţin minte că o dată am stat în faţa Casei de cultură vreo nouă ore. N-am avut voie atunci nici să ne mişcăm din loc, pentru că nu se ştia când apare Ceauşescu. Am învăţat atunci lozinci şi ne-a zis tovarăşa învăţătoare să ne uităm tot timpul la ea şi când ne face semn să aplaudăm. Nu ştiam noi foarte bine ce se întâmplă, dar ziua aia nu o să o uit niciodată. După ce a venit Ceauşescu, a trecut în câteva secunde, n-am apucat să facem nimic şi ţin minte că atunci un părinte s-a plând că de ce ne-au ţinut atâta timp în frig şi copilul i-a fost mutat de la şcoală“, spune Florin Marian. 

Prim secretarul rebel. Cel mai apropiat prieten maramureşean al lui Ceauşescu, schimbat din funcţie la ordinul tovarăşei Elena