Lituania, interesată să investească în Maramureş. La Panavezys s-ar putea organiza Zilele Maramureşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Delegaţia din Lituania în Maramureş  Foto: CJ Maramureş
Delegaţia din Lituania în Maramureş  Foto: CJ Maramureş

O delegaţie a districtului Panevezys  din Lituania se află în aceste zile într-o vizită în Maramureş, în scopul identificării oportunităţilor de colaborare în domeniile economic şi cultural.

O primă întâlnire a avut loc azi, 29 octombrie 2015, cu preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu, prilej cu care oaspeţii lituanieni au aflat informaţii relevante despre judeţ, urmând ca după discuţia cu preşedintele Zamfir Ciceu aceştia  să aibă o întrevedere cu reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Maramureş. Înainte de a veni în Maramureş, oficialii lituanieni au avut o întrevedere cu ambasadorul României în Lituania şi Letonia – Dan Bălănescu, iar la această întâlnire s-a luat în discuţie posibilitatea organizării Zilelor Maramureşului la Panavezys. Preşedintele Zamfir Ciceu a agreat ideea, urmând ca data să fie stabilită ulterior. O asemenea sărbătoarea ar presupune organizarea mai multor acţiuni precum: un forum economic, Zilele Filmului Românesc, Zilele Bucătăriei Maramureşene, concerte folclorice, expoziţie de obiecte tradiţionale şi amenajarea unor standuri cu produse maramureşene la supermarketurile din Panavezys. 

„Camera de Comerţ, Industrii şi Meserii din Panavezys are 300 de membri.  Suntem conştienţi că  nu sunt numeroşi investitori lituanieni în România. Dar, criza mondială ne-a învăţat că e momentul să căutăm investiţii şi în alte zone decât cele în care aveam. În întâlnirile pe care le vom avea pe parcursul acestei vizite vom afla ce oportunităţi de afaceri există în judeţul Maramureş, dar şi ce facilităţi se acordă investitorilor. Districtul Panavezys e recunoscut pentru agricultura bine dezvoltată, avem multe puncte comune cu Maramureşul pe acest segment si dorim să demarăm acţiuni comune.” – a afirmat preşedintele CCIM Panavezys.

Din delegaţie au făcut parte şi primarul municipalităţii din Panavezys – Rytis Mycolas Rackauskas dar şi preşedintele Camerei de Comerţ,  Industrii şi Meserii – Sigitas Gailiunas şi directorul Camerei de Comerţ, Industrii şi Meserii  – Visvaldas Matkevicius.

Mai puteţi citi:

Sindicaliştii din învăţământ îşi cer drepturile câştigate deja în instanţă

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite