ISU Maramureş îşi doreşte recunoaştere competenţelor dobândite prin voluntariat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ISU îşi doreşte mai mulţi voluntari Foto: Adevărul
ISU îşi doreşte mai mulţi voluntari Foto: Adevărul

Voluntariatul este una din acţiunile des întâlnite în fiecare stat european. În România însă, această acţiune se regăseşte în mare majoritate doar în cazurile de calamităţi, iar acest lucru duce adesea la lipsa unui grup bine format. De aceea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş cere aplicarea unei legi prin care competenţele dobândite prin voluntariat să fie recunoscute.

Potrivit inspectorului lt.col Ioan Mureşan, voluntariatul are un impact pozitiv atât asupra persoanei care se implică voluntar, dezvoltând competenţe sociale şi abilităţi practice, cât şi asupra comunităţii şi societăţii în ansamblu, fiind o sursă de multiplicare a reţelelor sociale bazate pe cooperare şi încredere reciprocă. „Voluntariatul trebuie tratat ca o resursă care aduce valoare adăugată şi beneficii la nivel individual şi social. Acest ansamblu de activităţi  nu trebuie văzut, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori, ca un înlocuitor al muncii plătite sau ca o alternativă mai ieftină a acesteia“, arată inspectorul şef al ISU Maramureş.  

Potrivit unui Eurobarometru din primăvara anului 2010, România are aproximativ 4,4 milioane de voluntari, respectiv 20% din populaţia ţării, fiind implicaţi în principal cei sub 35 de ani şi cei care sunt angajaţi sau se află încă în sistemul de învăţământ. În ceea ce priveşte voluntariatul în situaţii de urgenţă, comunităţile au o percepţie de cele mai multe ori distorsionată, indusă de o sumă de factori cum ar fi: situaţia de a solicita şi primi ajutor, în care se află cetăţenii la un moment dat, pe parcursul căreia care se apreciază acest statut şi implicarea voluntară; felul cum este explicată implicarea în situaţii de urgenţă în calitate de voluntari a membrilor comunităţii, de către cei care recrutează şi selectează personal pentru serviciul voluntar; ideea larg răspândită că activitatea de voluntariat nu aduce beneficii pentru comunitate, omiţându-se faptul că puţine comunităţi îşi pot permite menţinerea unor structuri de intervenţie active în permanenţă, cu costuri semnificative, în detrimentul unor structuri alcătuite din voluntari, mult mai uşor de suportat  financiar şi ideea greşită că voluntarii au doar obligaţii, fără a beneficia de nici un drept;

Una dintre situaţiile tipice, întâlnită în ultimii ani, implică membri ai unei comunităţi  afectaţi de o situaţie de urgenţă- incendiu ori o inundaţie. Cetăţenii în cauză se bucură de orice ajutor venit din partea semenilor şi apreciază activitatea membrilor  serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă. Atunci când aceiaşi oameni nu sunt afectaţi de vreun eveniment nedorit, evită să se mai implice şi să ofere sprijin comunităţii din care fac parte, sub diferite pretexte. „Această stare de fapt are cauze multiple şi complexe, care nu fac obiectul acestui material. Pentru remedierea situaţiei, este nevoie de aplicarea unor măsuri menite să sporească interesul tuturor cetăţenilor în ce priveşte activitatea de voluntariat, cu impact pozitiv asupra vieţii acestora.  Una dintre cele mai importante ar fi recunoaşterea competenţelor dobândite prin voluntariat, pentru a contribui la creşterea angajabilităţii voluntarilor şi facilitarea accesului pe piaţa muncii a celor implicaţi în astfel de activităţi, în special a tinerilor“, a mai spus Ioan Mureşan.  

FOTO Băimăreanul care a lucrat cot la cot cu Rajmohan Gandhi

FOTO „Serveşte mai presus de tine însuţi“, sloganul unei campanii umanitare desfăşurate de nişte tineri băimăreni

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite