Cum scăpăm de arsurile din cratiţă cu ingrediente din bucătărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oteţul, sarea şi bicabonatul, ingredinetele principale la curăţarea arsurilor   Foto: Adevărul
Oteţul, sarea şi bicabonatul, ingredinetele principale la curăţarea arsurilor   Foto: Adevărul

Orice gospodină a păţit măcar o dată în viaţă să ardă mâncarea. Până la urmă, nu e nicio tragedie, grav este când trebuie curăţată cratiţa, pentru că asta e o adevărată problemă. Câteva metode simple, folosind ingrediente din bucătărie, sunt dezvăluite de o băimăreancă.

În special când gătim în vase de inox, arsurile parcă sunt şi mai greu de curăţat. Anamaria Stan, o băimăreancă de 40 de ani, spune că foloseşte câteva metode rapide, cu efort minim. Fără soluţii scumpe, fără prafuri şi detergenţi. ”Folosesc ce am la îndemână. Cel mai adesea, sare, biarbonat sau oţet, ori în diferite combinaţii”, spune ea.

O metodă frecventă prin care curăţă vasele de inox fără greş este cea care presupune folosirea în părţi egale de apă şi oţet. ”Pun în oală jumătate apă şi jumătate oţet, până depăşeşte nivelul arsurii şi le pun la fiert. Inconvenientul este că miroase foarte tare în casă şi e necesar să ţin geamul deschis cât timp fierbe”, sune ea. Dacă arsura e ”gravă”, timpul de fierbere va fi mai mare.

Desfundarea conductelor, un ”bonus”

Alteori, pentru o şi mai bună eficienţă, ea spune că în apa cu oţet adaugă o mână de sare. ”Le las la fiert cam o oră, la foc mic, iar apoi, apa fiartă cu sare şi oţet o arunc în chiuvetă, pentru că desfundă ţevile”, mai spune ea. Oţetul poate fi utilzat şi alături de bucarbonat pentru curăţarea arsurilor.

Într-o oală cu apă în care s-a adăugat o cană de oţet se adaugă două-trei linguriţe de bicarbonat, însă numai după ce apa a dat în clocot. Se stinge focul şi se lasă pentru 10-15 minute, după care se poate curăţa cu un burete dur. Arsura se va curăţa mult mai uşor.

Bicarbonatul combinat cu lămâie face minuni. Dacă toată lumea ştie că e o combinaţie ce ajută la sănătate, puţini ştiu, probabil că bicarbonatul cu lămâie ajută şi la curăţarea vaselor. Zeama de la lămâie se stoarce în oală şi se lasă să acţioneze câteva minute, după care se adagă bicarbonatul. Cu un burete aspru se freacă bine suprafaţa arsă. La fel de bine ajută şi sarea, utilizată alături de oţet, din care se face o soluţie de consistenţa unei paste cu care se va freca bine zona arsă.  

Cenuşa, folosită de bunicile noastre la igienizarea vaselor

O metodă de curăţare şi igienizare a oalelor pe care cu siguranţă o foloseau bunicile noastre presupune utilizarea cenuşii cu apă. ”Asta am învăţat de la mama mea, ea îmi povestea că pe vremuri, aşa se igienizau vasele. Se făcea un foc afară şi într-un cazan mare se puena apă la fiert, în care s-a adăugat cenuşă. Acolo se puneau vasele de bucătărie şi se lăsau la  fiert. După o oră-două, când erau scoase de acolo şi clătite bine cu apă, arătau ca noi”, mai spune Anamaria Stan. Ea spune că astăzi foloseşte această mtodă pentru a curăţa arsurile din cratiţă şi o foloseşte la fel ca şi pe celelalte ingrediente. ”Pun apă la fiert şi adaug cenuşă. O las la fiert până când începe să se desprindă arsura”, mai dezvăluie ea.

Mai puteţi citi:
 

Viaţa chiar bate filmul: minerul care s-a făcut profesor de muzică. Şi-a urma visul atunci când totul părea pierdut

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite