Cum a fost prins autorul unuia dintre cele mai mari jafuri dinainte de Revoluţie. Infractorul era un om cult
0
Unul dintre cazurile celebre ale colonelului (r) Berciu se referă la un hoţ care a jefuit o casă de unde a furat mai multe bunuri foarte valoroase. Pentru că hoţul era un om cult, ofiţerul de la acea vreme s-a folosit de o metodă mai puţin obişnuită pentru a-l face să recunoască fapta.
Istoria a arătat că întotdeauna în perioadele de criză, infracţionalitatea a fost mai mare. Despre un astfel de caz vorbeşte colonelul (r) Arghir Berciu, numai că se referă la un moment de criză pe care ţara noastră l-a străbătut înainte de 89. Estevorba de un jaf ce a avut loc prin luna mai 1979. ”Pe fondul scăderii nivelului de trai a populaţiei, a fost inevitabilă şi creşterea infracţionalităţii. Asta cu precădere în domeniul economic. Acest fapt s-a simţit în creşterea destul de rapidă a stării infracţionale din acea perioadă”, spune el, amintindu-şi depre perioada de dinaintea revoluţiei. În acest context, mai arată el, prin luna mai 1979, casa unei profesoare de limba germană a fost jefuită. Paguba a fost enormă pentru acea perioadă.
Imediat au început cercetările la faţa locului, iar colonelul judiciarist de la acea vreme, Arghir Berciu, s-a dus la locul faptei împreună cu un specialist criminalist, însă proprietara, o profesoară în vârstă, nu era acasă. ”Am constatat că toată locuinţa era răvăşită. După urmele lăsate, mi-am dat seama că erau cel puţin doi infractori care au comis jaful. Momentul cel mai dificil a fost acela în care profesoara ne-a găsit la ea în casă. Dându-şi seama şi văzându-şi casa răvăşită, a căzut pe jos! Plângea în hohote… După ce şi-a revenit, mi-a spus ce valori avea în casă. Totul fusese furat: 400.000 lei, bijuteriile de aur, tacâmuri de aur şi argint şi doua tablouri foarte scumpe”, rememorează el.
Martorul cheie, un copil
Comportamentul şi starea profesoarei, dar şi povestea ei despre un copil ce trăia în Germania, povestea unui membru al familiei aflat într-o situaţie medicală grea i-a impresionat foarte tare pe oamenii legii. ”Am terminat cercetările, am părăsit locuinţa de pe Minerilor, dar la portiţa de la ieşirea în stradă m-am oprit, conform principiilor judiciare, am examinat împrejurimile pentru a-mi face o imagine de ansamblu asupra unui posibil scenariu: unde au plecat, de unde au venit infractorii”, mai relatează fostul ofiţer.
În stanga portii, pe trotuar, el a văzut doi copii de vreo 5-6 ani care desenau iepuraşi cu creta pe asfaltul trotuarului. Fiindcă circulaţia redusă, nu era nimeni altcineva pe stradă, colonelul nu a avut cu cine altcineva să vorbească, aşa că a intrat în vorbă cu cei doi copii. ”Cel mare, un copilaş blond, drăguţ, nu ştia româneşte. Norocul meu este că vorbesc binişor limba maghiară. L-am mângâiat pe părul bălai şi l-am luat în braţe. Am reuşit să-l fac să se simtă ataşat de mine, să se simtă în siguranţă. L-am întrebat, apoi, dacă a văzut pe cineva ieşind sau intrând din casa respectivă”, continuă fostul ofiţer judiciarist.
Surpriza cea mare a venit când copilul i-a povestit cum a văzut ieşind din casa profesoarei doi domni, unul înalt, slab, brunet, iar altul scund şi solid. Acesta din urmă avea o geantă în mână. ”Trebuia să mă străduiesc şi să apelez la memoria bună a acestui copil. Îi arătam fiecare om ce trecea pe acolo, ca să îl compare cu cei pe care i-a văzut în casa profesoarei. L-am întrebat dacă părul unuia ce tocmai trecea pe acolo se aseamănă cu cel al infractorului înalt. Copilul, la auzul intrebării, îmi spune că pe mijlocul capului, cel ce a ieşit pe poartă avea o şuviţă albă. Acest indiciu preţios mi-a întărit convingerea că îi voi prinde. Am realizat atunci că în general copiii au o memorie vizuală foarte bun”, mai detaliază el.
Copilul a fost răsplătit cu o ciocolată, însă cercetările au continuat cu câteva informaţii foarte importante la bază. Nu a trecut mult timp şi, într-o zi, în timp ce stătea pe o bancă în centrul vechi, i-a atras privirea o cramă aflată la demisolul unei clădiri, iar gândindu-se că infractorul ar putea fi undeva unde se serveşte mâncare şi băutură, s-a dus într-acolo. ”Am intrat inauntru. Toate mesele erau ocupate. La ultima masă, cu o lumină obscură, observ un tip slab cu o şuviţă albă. Eram civil. L-am invitat să vină de la masă, am scos legitimaţia şi m-am prezentat, declinând calitatea pe care o aveam. Acesta, când m-a văzut, a exclamat: Sa trăiţi! Mi-am dat seama că e fost puşcăriaş. L-am dus la mine la birou şi i-am solicitat cazierul. Era inginer mecanic de profesie şi maistru matriţer la UNIO Satu Mare. Avea şapte condamnări pentru furturi. Era un om deosebit de inteligent şi manierat. Avea un scris cum rar mi-a fost dat să văd”, ma povesteşte colonelul.
Discuţii despre cultură cu infractorul
Fiindcă era un hoţ cu un alt nivel de cultură, colonelul a ştiut că nu va fi uşor să-l prindă, astfel că discuţile s-a prelugit şi au abodat subiecte despre cultură generală, artă, literatură, orice ar fi putut ajuta să-l cunoască cât mai bine. Astfel, pentru a-i tasta cunoştinţele despre artă, i-a cerut părerea despre un tablou pe care-l avea în birou. ”Voiam, totodată, să-i văd reacţia când îl voi întreba despre tablouri. Am sesizat faptul că era familiarizat cu arta”, mai spune colonelul. De altfel, şi tratamentul pe care l-a primit a fost unul diferit faţă de restul infractorilor, iar scopul nu era acela de a-i «cumpăra bunăvoinţa», ci de a-l cunoaşte mai bine, pentru a putea concepe un mod de a-l aborda fără să dea greş.
”Pe la ora 23.00, obosit şi flămând fiind, l-am invitat la restaurantul Minerul. Am plecat împreună de la Miliţie ca doi prieteni. Ne-am aşezat la o masă, în Salonul Albastru. Am comandat două porţii de ciolan cu fasole şi câte 50 de grame de coniac. Apoi am cerut ospătarului să aducă o butelie de vin Murfatlar şi o apă minerală. La masă mi-a zis: Domnu’ ofiţer, ce înseamnă acest fel al dumneavoastră?”, îşi mai aminteşte acum colonelul Berciu. După ce a plătit nota, infractorul a fost impresionat de gestul miliţianului.
Dependenţa de ţigări şi psihologia, folosite împotriva infractorului
Dependenţa de tutun a infractorului l-a adus pe acesta într-o situaţie jenantă şi umilitoare. Întorşi la biroul ofţerului, acesta a ajuns în punctul în care nu a mai suportat lipsa ţigărilor, aşa că a luat o scrumieră de pe masă şi a început să lingă scrumul. ”Am strigat la el: Nu-ţi permit să te înjoseşti atât de tare, eşti un om…. Imediat am deschis fişetul şi am scos doua pachete ţigări (un Kent şi un Marlboro roşu) şi o cutie de chibrituri. S-a uitat la ele lung. Nu ştia ce vreau să fac. I-am spus: Wily, ia chibritele şi aprinde-ţi o ţigară! A desfăcut pachetul şi a aprins o ţigară Kent. Din două fumuri, o ţigară a fost gata! După ce a fumat… a sărit brusc de pe scaun, cu accept puternic mi-a zis: Pe dumneavoastră, eu nu vă pot minţi…”.
Locul unde a fost îngropat sacul cu valori Foto: ifz.ro
Apoi i-a povestit ofiţerului că de câte ori a fost cercetat, a fost bătut şi tratat inuman, iar pentru modul în care l-a tratat colonelul Berciu, el a arătat că nu poate să mintă, astfel că a cerut foaie şi a scris declaraţia. ”În declaraţia lui a descris cu lux de amănunte cum a intrat în locuintţa profesoarei de pe Minerilor, ce bunuri a luat şi că toate sunt îngropate, într-un sac, la marginea cimitirului de la Stadionul Dealul Florilor, la rădăcina unui stejar. De acolo, noaptea, ia cate o sumă de bani. Mi-a mai spus că împreună cu el a mai participat la spargere un alt infractor, un tip scund, solid, foarte violent, care fusese condamnat pentru tentativă de omor”, mai arată colonelu în rezervă.
Bunurile femeii au fost găsite şi aduse la Miliţie, unde bătrâna a venit să şi le ridice. Problema era acum ca al doilea infractor să fie prins, pentru că despre acesta, cel prins deja spunea că l-ar fi ameninţat în repetate rânduri că îl va înjunghia dacă va fi şi el prins. Pentru asta s-au folosit de o altă ”improvizaţie”, relativ riscantă. Pentru că îi câştigase deja încrederea lui Wily, colonelul a cerut superiorilor săi să-l pună în libertate pentru trei zile, timp în care acesta trebuia să-l afle pe cel de-al doilea participant la jaf, cel scund şi robust şi să-i ducă pe miliţieni la el. Acest lucru s-a întâmplat, colonelul Berciu arătând încă o dată o intuiţie foarte bună.
Colonelul (r) Arghir Berciu a fost ofiţer judiciarist şi a publicat într-o carte toate cazurile importante la care a lucrat de-a lungul carierei sale.
Mai puteţi citi:
Cea mai înaltă biserică de lemn din lume este în România, în Maramureş
Se încarcă comentariile...
