Cum a demonstrat un american că maramureşenii au sânge celtic. Arheologii n-au găsit dovezi relevante
0Un antropolog american de origine cehă, care face parte din Asociaţia Vlahilor Texani din Maramureş, a fost curios să vadă de unde vine această denumire şi cum se face că, deşi originar din Cehia, cultura, tradiţia şi, mai ales denumirea, vine din România, mai precis ”volohi din Maramureş”.
În timp ce arheologii spun că nu au găsit vestigii ale existenţei lor pe acest teritoriu, istoricii aduc argumente care pot dovedi prezenţa lor în viaţa dacilor. Istoricul Ilie Gherheş, doctor în istorie şi şef al secţiei Muzeu Satului din cadrul Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Maramureş susţine că dincolo de toate evidenţele din portul, obiceiurile şi simbolurile din tradiţia maramureşeană care sunt influenţate de cultura celtică, cea mai credibilă dovadă a faptului că maramureşenii au convieţuit cu celţii este cea oferită de un american de origine cehă, a cărui strămoşi a emigrat cu sute de ani în urmă din Maramureş.
”În America există o <asociaţie a vlahilor texani>. Aceşti vlahi texani au pornit din Moravia între 1855 şi 1890, iar în Moravia au ajuns din Maramureşul istoric. Şi-au păstrat tradiţiile şi identitatea pentru că au adoptat o strategie maritală endogamă. În Moravia au ocupat un teritoriu cu un diametru de aproximativ 50 de kilometri şi până astăzi se păstrează cât mai neamestecaţi cu ceilalţi. Nu se căsătoresc decât între ei. Sunt o comunitate destul de mare”, începe istoricul. Acesta mai arată că la Slatina (Solotvino) din Ucraina (localitate situată la circa un kilometru de graniţa cu România, în imediata vecinătate a localităţii Sighetu Marmaţiei de astăzi), ”a aparţinut de Maramureş şi este un tot unitar cu Maramureşul istoric, atât în antichitate , pe timpul dacilor liberi cât şi în toată perioada medievală, când a fost voievodatul şi apoi comitatul după înstăpânirea maghiară. Este foarte interesant că şi aceşti vlahi din Carpaţi, există mai multe teorii cum au ajuns ei în Moravia, trec de la o istorie tăcută de sute de ani, la această istorie mare deci de la istoria mică la istoria mare, exact înmomentul în care vine regalitatea maghiară şi impune taxe. Până atunci, dacă nu intervenea această formă de organizare occidentală nu erau amintiţi nici atunci şi nici sute de ani poate după aceea”, spune istoricul Ilie Ghergheş.
Testul genetic: componenta celtică – 28,8%
”Dintre ei s-a ridicat antropologul Leo Baca, valah şi el şi este membru în această asociaţie a vlahilor texani. Această comunitate a purtat cu ea memoria istorică, şi anume faptul că ei sunt maramureşeni la origine. Şi dacă au ajuns până astăzi să ştie că sunt maramureşeni la origine deşi au venit acolo din Moravia, în a doua jumătate a secolului XIX, Leo Baca a fost curios să facă o cercetare genetică şi a întreprins această cercetare pe 383 de persoane şi imaginaţi-vă că rezultatul acelei cercetări genetice i-a dat 28,8% componentă celtică, cam tot atâta componentă slavă şi, în sfârşit, tot felul de alte componente, mult mai mici, germanice, caucaziene etc. Şi atunci el a venit cu teoria că li s-a confirmat memoria lor istorică şi anume faptul că sunt români maramureşeni”, relatează Ghergheş, exprimându-şi regretul că nu există un astfel de test făcut şi pe subiecţi din Maramureş.
Crucea celtică, dovadă a influenţei celte în cultură
Dincolo de ceea ce se cunoaşte, deja în istorie referitor la originile poporului român, istoricul, fără să pretindă că deţine adevărul absolut, crede cu tărie că celţii au convieţuit cu dacii în Maramureş. ”E un truism, un adevăr foarte bine cunoscut că acolo unde se termină argumentul istoric, intervine argumentul etno-istoric. Unul dintre aceste argumente este şi crucea celtică. Eu nu vreau să schimb istoria conform căreia noi provenim din daci şi romani, este clar că acesta este adevărul, mai ales că aici au fost dacii liberi”, contiuă el explicaţiile. ”După cum se ştie, această cruce celtică este prototipul crucii greceşti, adică crucea egală în braţe, iar un cerc intersectează bratele exact pe la mijlocul lor. Şi astăzi se fac, în Maramureşul istoric - deşi nimeni nu-i învaţă pe meşterii populari, nimeni nu le comandă aşa - pe porţile maramureşene acea cruce celtică, foarte frumos redată. Chiar şi la muzeul nostru din Baia Mare (Muzeul satului, n.r), eu nu i-am cerut meşterului ce să pună acolo, el a pus de la sine tot cruci celtice. Toate cimitirele din Maramureş sunt pline de astfel de cruci şi nu-i obligă nimeni pe meşteri să pună cercul la mijlocul braţelor. Aproape toate sunt făcute pe la mijlocul lor, în cel mai pur stil celtic”, mai spune Ilie Gherheş.
Deşi pe teritoriul maramureşului de astăzi nu există vestigii ale existenţei lor aici, la Solotvino, situat la doar doi kilometri de Sighet, dar dincolo de graniţă, în Ucraina, teritoriu ce a făcut parte tot din Maramureş, cercetătorii au descoperit vestigiile unei cetăţi daco-celtice. ”În Slatina, colectivul de cercetători de la Ujgorod şi de la Kiev cu arheologi sătmăreni şi Institutul de Arheologie de la Cluj au săpat şi au găsit o cetate daco-celtică, ce începe în sec IV îH şi se termină în secolul I dH, deocamdată, după săpăturile de până acum. La doi kilometri de centrul Sighetului este cetatea. Rezultatele arheologilor au demonstrat că timp de 500 de ani, dacii şi celţii au coexistat la Slatina”, punctează el, continuând cu exemple din muzica tradiţională din Maramureş, cu acele ”ţâpurituri”, despre care se crede că îşi au originea în strigătele de luptă. De asemenea, despre jocul popular (tropotit) se spune că are aceeaşi origine, celtică.
”Eu nu ţin neapărat să dovedesc că provenim şi din celţi, dar atât muzica, unele obiceiuri, persistenţa foarte multor tradiţii păgâne, precreştine, muzica veche pe care o ştim de la Fraţii Petreuş, strigăturile din cântecele maramureşene îşi au originea în cântecele de luptă. Până şi crucea este simbol precreştin, simboliza cerul şi pământul, iar cercul simboliza chipul omului, omul. Şi colacul simbolizează la fel, chipul omului”, mai justifică istoricul.
Coarnele de berbec spune el, sunt un al simbol celtic şi este deseori întâlnit în simbolistica maramureşeană. ” Influenţa celtică, adică să nu se înţeleagă că au trăit celţii până astăzi. Celţii au fost asimilaţi. Aşa cum eu sunt convins - nu că aşa vreau eu ci am citit în literatura slavilor - că de exemplu huţulii sunt daci slavizaţi. Deci ucrainenii noştri pe care-i avem acum pe Valea Vişeului au enorm de multe similitudini cu noi, mai ales în tradiţii şi în port. La Coliba, la muzeul huţulilor sunt atâtea motive dacice, dintele de lup este omniprezent şi la noi pe port. La fel şi unghia, acestea toate sunt reprezentări reductive ale corpului uman, ale mâinii. În mitologie, populaţia primitivă, atunci când se duceau la vânătoare desenau animalul că să îl prindă mai uşor, aveau credinţa asta, că îi va ajuta. La fel e şi cu dintele de lup. În cultură şi în tradiţie este plin de simboluri celtice”, conchide istoricul Ilie Gherheş.
Arheologii nu au găsit nimic
În timp ce istoricii pot face interpretări ale unor simboluri, obiceiuri, muzică ori port popular, arheologii trebuie să se limiteze la dovezile pe care le găsesc. ”Eu, ca arheolog, pot să vă spun doar din punct de vedere arheologic că celţii n-au călcat niciodată în Maramureş”, spune Marius Ardeleanu, arheolog la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş. ”Nu există nicio aşezare celtică, niciun cimitir, nicio descoperire celtică. Sunt doar două monede celtice, izolate, găsite la Firiza în 1846 şi şi la Sighetu Marmaţiei, într-un tezaur.Dar monedele circulau, ca şi astăzi. Şi noi avem dolari, euro şi, deci, nu este relevant”, îşi justifică el punctul de vedere.
Fără dovezi arheologice relevante
”Relevantă este ceramica sau necropola, pentru că unde sunt îngropaţi, înseamnă că acolo au şi trăit. Şi ceramica e relevantă pentru că asta ne spune că acolo a fost o aşezare celtică. Însă în Maramureş nu există”, mai arată el.”Celţii au locuit în Europa şi în vestul României, la Satu Mare, au pătruns în Bistriţa, dar nici în Sălaj n-au reuşit să pătrundă. Deci au fost în apropiere, chiar şi în nordul Moldovei”, mai spune el. Şi argumentele continuă: ”De ce n-au pătruns - pentru noi arheologii este foarte simplu. În secolul III îH existau nişte comunităţi dacice, unele mai puternice, altele mai puţin puternice. În Maramureşul istoric, pe Tisa existau nişte fortificaţii foarte puternice. La Solotvino (Slatina, astăzi în Ucraiana), la Balta Albă, astăzi pe parte nordică a Tisei, dar care au avut aceeaşi evoluţie istorică, existau necropole dacice şi se presupune că în această perioada, datorită acestor fortificaţii dacice, celţii nu au pătruns efectiv în Maramureş”, completează el explicaţiile.
Totuşi, arheologul acceptă că dacă până acum prezenţa celţilor pe teritoriul Maramureşului de astăzi nu a putut fi încă dovedită, nu înseamnă că nu ar putea fi demonstrată vreodată. ”Nu înseamnă că nu au existat, în orice zi putem găsi. Dar până acum nu am găsit vreo aşezare, iar eu nu pot să mă leg de partea imaterială, pentru că arheologia este o ştiinţă foarte exacta. Lucrăm strict pe dovezi: avem ciob sau n-avem. E o spada sau nu e”, îşi justifică el punctul de vedere.
Mai trebuie luat în calcul că istoricii se referă la toată zona folclorică Maramureş, în timp ce arheologii se limitează la săpăturile pe teritoriul judeţului limitat administrativ.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
