Circulaţia autovehiculelor mari, restricţionată pe drumurile naţionale din Maramureş, din cauza codului portocaliu de caniculă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circulaţia maşinilor cu o masă mai mare de 7,5 tone este restricţionată pe sectoarele de drum naţional din judeţ, din cauza temperaturilor mari care sunt aşteptate în zilele următoare. În 4 şi 5 august se aşteaptă temperaturi între 36 şi 39 de grade Celsius.

Restricţionarea circulaţiei autovehiculelor a fost decisă, la nivel naţional, de către Compania Naţională a Administrării Infrastructurii Rutiere, în intervalul orar 12.00-20.00, pentru protecţia sectoarelor de drum naţionale şi autostrăzi asfaltate, care din cauza temperaturilor ridicate pot produce deformări majore, ireversibile cu pierderea stabilităţii rutiere. De la restricţie sunt exceptate vehiculele care efectuează transport de persoane, animale vii, respectiv produse perisabile de origine animală şi vegetală, vehiculele care participă la intervenţii în cazul producerii unor situaţii de urgenţă sau în caz de forţă majoră, transporturi funerare, transporturi de echipamente de prim ajutor, transporturi poştale, transporturi pentru distribuire de carburanţi, transporturi de mărfuri sub temperatură controlată, transporturi pentru tractări vehicule avariate, transporturi de apă şi hrană în zonele calamitate, transporturi cu vehicule special destinate prin construcţie pentru salubrizare, transporturi apă îmbuteliată, transporturi produse provenite din exploatări agricole şi transporturi militare în exerciţi multinaţionale. „În aceste condiţii, adresăm rugămintea societăţilor comerciale, conducătorilor auto de autovehicule cu o masă autorizată mai mare de 7,5 tone din judeţ, dar şi şoferilor care tranzitează judeţul nostru să respecte recomandările agenţilor de poliţie rutieră aflaţi în trafic”, arată Insitutţia Prefectului. 

Măsuri specifice combaterii efectelor caniculei

Tot din cauza caniculei Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a dispus punerea în aplicare a planului de măsuri şi acţiuni specifice combateri efectelor cauzate de temperaturile ridicate. Măsurile includ recomandări pentru protecţia populaţiei în perioada de caniculă, dar şi de prevenire a producerii incendiilor.

Maramureşul se află sub cod portocaliu de temperaturi extreme, disconfort temic şi este valabil în zilele de 4 i 5 august. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor urca până la 39 de grade Celsius.

Mai puteţi citi:

UPDATE Şapte victime în urma unui accident pe Mesteacăn. Doi adulţi şi un copil, decedaţi

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite