Aberaţii electorale: o candidată din Maramureş, trecută pe listele a două partide pentru funcţia de consilier local
0O situaţie cel puţin ciudată la Tăuţii Măgherăuş, unde o candidată s-a trezit pe lista a două partide pentru Consiliul Local. Din păcate, în urma sesizării făcute la Biroul Electoral Judeţean, candidata cu două partide a rămas pe dinafară, candidatura ei fiind anulată de Biroul Electoral de Circumscripţie.
Situaţie cu iz penal la Tăuţii Măgherăuş, unde o candidată la consiliul local s-a trezit pe listele a două partide. Una a fost înregstrată la PNL, iar alta la PER, unde este membră. Anca Voinea nu a vrut să comenteze în niciun fel cum s-a ajuns la această situaţie, însă preşedinţii celor două formaţuni politice locale au descâlcit iţele acestui triunghi politic ilegal. Viorel Pop, reprezentantul PER, a arătat că Anca Voinea este membră activă a partidului şi că la încept a crezut că a fost vorba de o greşeală. Acesta mai arată că în locul ei ar fi semnat Pompiliu Ispăşoiu de la PNL Tăuţii Măgherăuş. ”În prima fază, când am depistat dublura, am crezut că s-a făcut o greşeală. Doamna Anca, colega noastră, a zis că în niciun caz nu s-a întâlnit cu domnul Ispăşoiu”, arată el.
La rândul său, Ispăşoiu recunoaşte că a semnat în locul candidatei, însă consideră că gestul său a fost unul justificat. Mai mult, pune chiar la îndoială discenrământul femeii. ”(candidata, n.r.) A fost membră de partid la mine de 10 ani. A fost pe liste şi data trecută. Ea n-a ştiut şi a trecut-o şi PER, că-s vecini acolo şi ea n-a ştiut care-i treaba, pe ce liste trece. Am retras-o, nu-i nicio problemă”, a arătat el. Întrebat cine a semnat în locul candidatei, el a răspuns. ”Pentru dânsa... am fost la părinţi, eu am vorbit cu ea. Şi adevărul e că era în data de... cu o zi înainte de a depune... ăsta (dosarul, n.r.) şi eu am semnat conform, cum am povestit cu ea. Dar eu aveam dosarul făcut, semnat, a fost dosar, copie la dosar, că am mai avut dosar avizat de BEC, de consilier, cu ea. Şi l-am refăcut dosarul, atâta a fost tot”, a explicat el. Liberalul se referă la faptul că avea dosarul candidatei de la alegerile anterioare şi că a făcut doar o copie a acestuia, iar în urma unei discuţii telefonice, a semnat în locul ei şi a depus dosarul de candidatură.
În replică, reprezentantul PER, Viorel Pop, spune că femeia nu a fost niciodată membră PNL, ci doar a PDL, însă în momentul în care cele dou partide s-au unit, ea a devenit membră PER.
Un al treilea politician local, preşedintele Partidului Naţional Democrat Maramureş şi vicepreşedinte la nivel naţional, Marinică Şomcutean, a sesizat Biroul Electoral de Circumscripţie, care a anulat ambele candidturi ale femeii. În plus, acesta a făcut o plângere penală. ”Acest om, care a făcut falsurile şi ilegalităţile, le-a mai făcut încă în două mandate şi am trecut cu vederea”, a justificat el. Mai mult, el a mărturisit că i-a cerut să renunţe la candidatură pentru a renunţa la plângerea penală.
”Am pierdut un om valoros pentru noi, datorită unei greşeli comise de alt partid şi nu mi se pare cinstit şi corect şi cred că şi legea ar trebui să aibă altă poziţie”, a mai arătat Viorel Pop de la PER.
Anca Voinea nu a putut fi contactată pentru a expune un punct de vedere.
Mai puteţi citi:
Candidaţii-profesori la alegerile locale: oameni care nu au mai făcut politică