Se amenajează un nou parc în municipiul Bacău, în zona blocurilor noi, ANL, de pe strada Făgăraş
0Primăria municipiului Bacău amenajează în zona străzilor Făgăraş şi Serei un parc, pe terenul lăsat în paragină în ultimii ani. Deja au început lucrările. Vor fi montate bănci, toalete publice, coşuri de gunoi, va fi igienizat şi curăţat terenul, peste care s eva planta gazon. Acesta este al doilea parc complet nou din municipiu, după Parcul Catedralei, înfiinţat în 2008.
Locuitorii din zona străzilor Serei şi Făgăraş au motiv de mulţumire, deoarece terenul aflat în paragină, din apropiata vecinătate va căpăta destinaţia de parc. Pentru aceeaşi suprafaţă exista şi posibilitatea ridicării unor imobile noi, variantă vehiculată în trecut.
În momentul de faţă, cetăţenii municipiului Bacău au la dispoziţie parcurile Cancicov, Gherăieşti, CFR, Trandafirilor, Insula de Agrement, Parcul Gherăieşti, Sala Sporturilor (Olimpic) şi în viitorul apropiat-Făgăraş. Suprafaţa verde pe cap de locuitor este de 18 metri pătraţi iar normele europene prevăd 24 de metri. „Zona de sud a Municipiului Bacău se va îmbogăţi cu un un nou parc în aproximativ o lună. Parcul se amenajează pe un fost teren viran situat în vecinătatea str. Făgăraş (lângă blocurile ANL). Lucrările de amenajare presupun igienizarea şi curăţarea terenului, plantarea de gazon, arbori, gard viu, respectiv amplasarea de mobilier urban (bănci, coşuri de gunoi, toalete publice). Calitatea vieţii băcăuanilor este dată şi de spaţiul verde existent în oraş, iar pentru locuitorii ANL-urilor din zona str. Făgăraş amenjarea parcului era mai mult decât necesară“, a precizat primarul Cosmin Necula, pe Facebook.