Daruri şi rugăciuni de dezlegare pentru deţinutele din Penitenciarul Bacău, în Postul Paştelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinutele din Penitenciarul Bacău au primit daruri şi rugăciuni FOTO Mircea Merticariu
Deţinutele din Penitenciarul Bacău au primit daruri şi rugăciuni FOTO Mircea Merticariu

În data de 25 martie,  în cadrul proiectului „Căutând pe Hristos în temniţă, L-am aflat în aproapele meu, aşteptându-mă!”, au fost oferite tuturor femeilor custodiate de Penitenciarul Bacău 230 de pachete conţinând obiecte de igienă, de către membrii Fundaţei „Episcop Melchisedec” Filiala Bacău.

Toate femeile aflate în detenţie la Penitenciarul Bacău au primit daruri şi au fost duse la rugăciune, spre îndreptarea lor. Pentru ele, „preotul Eugen Ciuche – consilier în cadrul sectorului Social Filantropic al Eparhiei Romanului şi Bacăului, părintele Marius Iacobeanu – preot paroh al parohiei Lazaret, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, alături de preotul Penitenciarului Bacău, Adrian Bârgu, au săvârşit Molifta Postului şi rugăciuni de dezlegare pentru spovedanie către Maica Domnului. „Scopul acestui proiect îl constituie creşterea gradului de integrare socială a deţinuţilor participanţi, sprijinirea lor în vederea reinserţiei şi reducerii fenomenului de excluziune socială. Reprezentanţii Fundaţiei au identificat enoriaşi din  comunitatea locală din Bacău care să creeze cadrul general şi mecanismele de interacţiune dintre deţinuţii custodiaţi şi comunitate, în sensul formării şi dezvoltării abilităţilor specifice unui mod de viaţă responsabil“, a precizat Mădălina Mătăsaru, purtător de cuvânt al Penitenciarului Bacău.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite