Bacăul şi-a votat bugetul pentru anul în curs, investiţiile urmând - în cea mai mare parte - să ducă la bun sfârşit obiectivele deja începute şi/sau înscrise în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană. Despre priorităţile investiţionale ale acestui an s-a scris astăzi în presa locală. Ceea ce vreau să punctez este însă altceva, din punctul meu de vedere mult mai important decât actul administrativ petrecut ieri. Este pentru prima oară când edilii îşi exprimă public intenţia de a construi un nou pod peste Bistriţa, în intravilanul localităţii:

„Tot ieri, primarul Bacăului a anunţat ca se doreşte construirea unui nou pod peste Bistriţa. Acesta ar urma sa fie amplasat în dreptul intersecţiei dintre străzile Milcov şi Izvoare. Noul pod face parte dintr-o strategie mai amplă de reabilitare a părţii de est a oraşului si care cuprinde străzile Tecuciului, Romanului şi Bârladului” (Deşteptarea, 24 ianuarie 2014)

Cu excepţia unor voci singulare, timide, sau a unor discuţii în cercuri restrânse de specialişti (arhitecţi, urbanişti, geografi), o asemenea investiţie cu impact major în dezvoltarea oraşului a părut probabil în ultimele decenii ca o himeră, o mega-construcţie  mult prea futuristă şi prea scumpă pentru a ne-o putea imagina, fie şi într-o anexă de plan urbanistic general.

Am mai spus-o în diverse ocazii, acum am găsit prilejul pentru a argumenta importanţa ştirii cu pricina: includerea cu adevărat a Bistriţei în structura şi pulsul oraşului, recuperarea frontului de apă reprezintă una din cele mai sigure şi durabile căi de remodelare urbană, de schimbare pozitivă a imaginii oraşului, de interconectare a unor teritorii disjuncte. Pe scurt: DEZVOLTARE. După decenii întregi, Bacăul are şansa (re)întoarcerii cu faţa către apă, către firul care i-a dat naştere şi şi-a oferit timp de secole continuitate şi specificităţi urbanistice. Orice şansă începe mai întâi cu un gând, cu o idee sau cu o ştire de ziar. E un început, un fir deocamdată invizibil care a început să fie ţesut  - pentru moment transversal, să sperăm că în curând şi longitudinal -  între cele două maluri ale râului, spre perspective care nu se mai pierd de acum în atemporalitate.

„…cum curg râurile prin oraşele româneşti de astăzi? Şi cum sunt percepute ele de oameni? Uneori neştiute şi nevăzute, trasee secrete prin centrele oraşelor, purtând rămăşiţe urbane, alimentând viaţa păsărilor şi animalelor chiar în condiţii neverosimile, ascunzându-se pe sub plăci de beton sau prin lacuri de agrement, râurile continuă să străbată oraşele noastre şi noi continuăm să le vedem prea puţin. Reabilitarea frontului urban la râu în România de astăzi este un teritoriu de cercetare abia atins şi aproape nicăieri pus în practică”  (Irina Băncescu (2012) -  Rivers, Cities, Communities)