Un ONG arădean acuză că este „faultat” de Administraţia Fondului pentru Mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Centrul Judeţean de Voluntariat Arad acuză Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) de practici incorecte în privinţa alocărilor de fonduri pentru un proiect de mediu.

Concret, ONG-ul arădean a depus în cursul anului trecut un proiect pentru protejarea mediului, în cadrul unei sesiuni de finanţare pentru derularea de proiecte de educaţie şi conştientizare publică în domeniul protecţiei mediului. Acest proiect a fost respins, iar reprezentanţii  Asociaţiei Centrului Judeţean de Voluntariat Arad se consideră nedreptăţiţi.

Din totalul celor peste 200 de proiecte depuse din întreaga ţară, 28 au fost declarate câştigătoare.

Glad Varga, preşedintele Asociaţiei Centrul Judeţean de Voluntariat Arad, afirmă că deşi proiectul pe care l-a depus a îndeplinit toate cerinţele, acesta a fost respins în mod aberant de către instituţia guvernamentală.

„Cei care au jurizat proiectele ne-au transmis că există mai multe motive pentru am fost eliminaţi. Primul face referire la faptul că nu a fost depusă declaraţia din care să reiasă dacă solicitantul va recupera sau nu TVA. Conform Ghidului de proiect, această declaraţie nu se afla în rândul acelor documente care prin nedepunere să ducă la respingerea proiectului. Mai mult, Asociaţia Centrul Judeţean de Voluntariat Arad, aşa cum reiese din documentaţia depusă la dosar nu este plătitoare de TVA, fapt pentru care nici nu se află în situaţia de a putea recupera de la stat sumele reprezentând TVA. De asemenea, ni s-a reproşat faptul că din hotărârea privind participarea la program nu rezultă că asigurăm contribuţia proprie necesară implementării proiectului, lucru total fals”, ne-a declarat Glad Varga.

Acesta mai afirmă faptul că reprezentanţii AFM au susţinut în motivarea respingerii proiectului şi faptul că suma solicitată pentru anumite cheltuieli reprezintă 100% din valoarea totală a acestora, ceea ce contravine prevederilor Ghidului de finanţare.

 „În Ghid este definită contribuţia proprie ca partea de cheltuieli eligibile nefinanţate din Fondul pentru mediu şi cheltuielile neeligibile care vor fi susţinute de către beneficiar (contribuţia proprie a beneficiarului constă doar în susţinere financiară). Pretenţia ca această contribuţie proprie să nu fie de minimum 10% la nivel de proiect, ci de cel puţin 10% din fiecare cheltuială nu este susţinută nici de prevederile Ghidului, nici de cele ale Contractului de finanţare”, mai susţine Glad Varga.
Îşi va căuta dreptatea în instanţă

Conform preşedintelui ONG-ului arădean, evaluatorii proiectului susţin că există anumite neconcordanţe între structura cheltuielilor şi bugetul proiectului (fără ca acestea să fie menţionate).

„În cadrul proiectului nostru nu am identificat nicio neconcordanţă între valoarea cheltuielilor prevăzute la la Graficul Activităţilor şi structura cheltuielilor şi Bugetul proiectului întocmit pe tranşe de finanţare. În împrejurările în care AFM nu a indicat în mod specific neconcordanţele ne aflăm în imposibilitatea de a face referire în contestaţie la acestea. Practic avem de-a face cu nişte motive puerile pentru care am fost eliminaţi. Mai mult, unele dintre asociaţiile care au câştigat sunt inactive. La o simplă căutare pe Google, despre multe dintre acestea, nu am găsit informaţii, nu au arătat că au activitate.  Chiar datele financiare publice arată faptul că nu au potenţial să ducă la bun sfârşit proiectele în care s-au angrenat”, conchide Glad Varga.

Acesta susţine că aşteaptă un răspuns la contestaţia depusă, iar în cazul în care nu va fi admisă, îşi va căuta dreptatea în instanţele de judecată.

Vă mai recomandăm: Pentru a supravieţui, ONG-urile cer schimbarea cadrului legislativ

ONG-urile din Transnistria nu doresc să colaboreze pentru apărarea drepturilor omului

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite