Peste o mie de controale, făcute de pompierii arădeni, în primele şapte luni ale anului
0Pompierii arădeni au efectuat un număr de 1.406 controale în primele şapte luni ale anului 2014. Cele mai multe acţiuni, adică 662, au vizat operatorii economici.
Alte 585 de controale au vizat instituţiile, 82 au fost la obiective de investiţii, 67 în localităţi, iar 9 controale au fost efectuate la obiective care prezintă pericole de accidente majore. Iar cele peste 1.400 de controale s-au soldat cu sute de avertismente şi amenzi.
„Pe timpul desfăşurării activităţii de control au fost constatate un număr de 2.092 de deficienţe, din care au fost soluţionate pe timpul controalelor 166, iar 1.611 au fost sancţionate. Din cele 1.611 sancţiuni, au fost aplicate 1.322 de avertismente, 288 de amenzi în cuantum de 185.950 de lei şi au fost întocmite 268 de procese verbale de contravenţie”, spun cei de la ISU.
În plus, ca urmare a solicitărilor scrise sau verbale, au fost acordate un număr de 259 de solicitări de asistenţă tehnică de specialitate, 181 în domeniul apărării împotriva incendiilor, iar 78 în domeniul protecţiei civile.
Vă mai recomandăm: Restaurant din Focşani, salvat de pompieri în ultimul moment
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit electric.
Pompierii au intervenit după ce vecinii au sunat la 112 semnalând faptul că bărbatul nu a mai ieşit din casă de câteva zile. Pompierii au spart uşa şi l-au găsit mort, cel mai probabil decesul survenind în urmă cu câteva zile.