O învăţătoare şi o educatoare au fost depistate cu TBC. Zeci de elevi sunt sub tratament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul TBC din municipiul Arad
Spitalul TBC din municipiul Arad

O învăţătoare şi o educatoare din municipiul Arad au fost depistate cu TBC şi zeci de elevi au fost testaţi pozitiv şi au primit tratament preventiv pentru o perioadă de şase luni.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Arad spun că la o şcoală şi o grădiniţă din municipiu au fost confirmate două cazuri de TBC, la o învăţătoare şi o educatoare, iar zeci de elevi şi preşcolari au fost testaţi, aproximativ 30  fiind cu teste pozitive la microbacteriile care provoacă boala. Ca urmare, s-a luat decizia  de a fi supuşi unui tratament preventiv.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP, Loredana Ungureanu, cele două cadre didactice, între care nu există nicio legătură, unităţile în care predau fiind diferite, au avut simptome pulmonare specifice şi s-au prezentat la medici. Aceştia au descoperit, în urma analizelor, că au TBC.

”Nu este vorba de un focar, ci de cazuri izolate, care sunt gestionate de cel mai apropiat dispensar de specialitate, împreună cu medicii şcolari. Fiind vorba de cadre didactice, se face o anchetă pentru a se stabili care sunt contacţii, atât copii cât şi adulţi. Şcoala şi grădiniţa au fost dezinfectate şi au fost luate şi alte măsuri specifice în astfel de cazuri”, a declarat Loredana Ungureanu.

Vă mai recomandăm: Numărul bolnavilor diagnosticaţi cu TBC este în creştere

Spitalul TBC din Galaţi a fost dotat cu echipamente speciale pentru Ebola

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite