Cinci afgani au încercat să treacă ilegal frontiera. Ei voiau să ajungă pe jos în Spaţiul Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci afgani cu vârste cuprinse între 15 şi 27 de ani, au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, pe jos, pentru a ajunge în Spaţiul Schengen.

Aceştia au fost prinşi de Poliţiştii de frontieră de la Curtici, care i-au reţinut la aproximativ 500 de metri de frontiera cu Ungaria. Afganii se deplasau pe jos, pe lângă calea ferată.

„Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de cinci cetăţeni afgani, cu vârstele cuprinse între 15 şi 27 de ani care intenţionau să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen. Poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat în grup, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun”, au declarat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.

Vă mai recomandăm: Patru migranţi sirieni au vrut să treacă frontiera ascunşi într-un automarfar printre coli de aluminiu

Cercetaţi penal pentru trecere ilegală a frontierei: doi pescari ucraineni, prinşi în România

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite