Chipurile misterioase de pe clădirile vechi ale Aradului. Cine sunt arhitecţii ce le-au „pictat“ într-o concurenţă aspră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi arhitecţi celebri, contemporani acum câteva sute de ani, s-au concurat acerb în construirea clădirilor impresionante din Arad

Aradul a avut doi arhitecţi de seamă: Milan Tabacovici şi Lajos Szántay.

Cei doi au fost artiştii care, într-o concurenţă de bun augur, au realizat practic profilul Aradului de astăzi.

De exemplu, palatul arhitectului arădean, de renume european, Lajos Szántay, palat care se află la intersecţia străzii Horea cu strada Episcopiei, este o realizare spectaculoasă a proprietarului care, în 1905, elaborează şi construieşte magnificul edificiu cu demisol, parter şi două etaje – cap de perspectivă – dominat de un turn artistic lucrat, ce susţine globul pământesc, semn de mare deschidere spre lume a proprietarului.  

image

De o parte şi alta a balcoanelor, de pe stâlpişori scunzi se ridică figuri amintind de atlaşi şi cariatide, aceste figuri susţin consolele balcoanelor de la etajul al doilea.

image

Mai exact, toate faţadele care ornamentează oraşele sunt datorate unor oameni cu un talent extraordinar şi cu o imensă dragoste faţă de oraş.

image

La ele a contribuit şi arhitectul Emil/Milan Tabakovic. Acesta s-a născut la Arad în anul 1860, într-o familie de meseriaşi.

image

Familia Tabakovic a oferit câţiva importanţi creatori de artă. Întemeietor al dinastiei sale, Milan, prin creaţia sa, a ajuns la zelul arhitectonic, stăpânind arta europeană.

image

Clădirile din Arad de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX poartă amprenta stilului său arhitectural.

image

Vă mai recomandăm: 

FOTO Povestea arhitectului Milan Tabakovi, care a proiectat şi construit clădiri pe teritoriul estic al Imperiului Austro-Ungar

Clădirea în care au fost desemnaţi trei delegaţi socialişti din Arad pentru participarea la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite