Primarul Drăguşin la sfat cu ”înţelepţii” Alexandriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima întrunire a Sfatului Înţelepţilor a avut loc la Alexandria. Organismul a fost înfiinţat în urma adoptării unei hotărâri de Consiliul local şi are rol consultativ pe lângă primar.

23 de pensionari ”înţelepţi” îl sfătuiesc pe primarul Alexandriei, Victor Drăguşin pe probleme de interes comunitar, începând din această lună. 

După ce proiectul privind înfiinţarea Sfatului Înţelepţilor a trecut de Consiliul local Alexandria, primarul şi-a convocat ”înţelepţii” la o primă întâlnire.

 „Am convenit cu dânşii ca înaintea fiecărei şedinţe de Consiliu Local, fiind consultanţii mei, să avem întâlniri la care să dezbatem principalele proiectelor de hotărâri. Ne axăm pe cele care au impact asupra vieţii publice din municipiul Alexandria. În partea a doua  a întâlnirilor cu dânşii am convenit să facem schimb de impresii şi păreri privind necesităţile imediate ale comunităţii noastre. În contextul în care ideile lor se vor contura într-un proiect de hotărâre am să vin în faţa dumneavoastră pentru a le aproba. Sfatul înţelepţilor are rol deliberativ, este doar consultativ”, a declarat  primarul Victor Drăguşin, după prima întrunire.

„Sfatul Înţelepţilor” îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor reuniuni de lucru, lunare sau ori de câte ori este nevoie, înainte de şedinţele Consiliului local Alexandria. 

Deocamdată din organism fac parte 23 de pensionari.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite