VIDEO Apariţie rară pe râul Mureş. Castori filmaţi de un pescar, în apropiere de Alba Iulia

VIDEO Apariţie rară pe râul Mureş. Castori filmaţi de un pescar, în apropiere de Alba Iulia

Castorii şi-au făcut apariţia pe râul Mureş în Alba

Un pescar din Alba Iulia a surprins imagini rare cu câţiva castori pe râul Mureş. Prezenţa animalelor după mulţi ani în care nu au mai fost văzuţi poate fi un semn că poluarea pe acest râu este în scădere.

Ştiri pe aceeaşi temă

Viorel Şuşman, pescar şi vânător împătimit, a reuşit să filmeze câteva exemplare de castori pe râul Mureş, în zona comunei Sîntimbru. 
 
Acesta susţine că a văzut de mai multe ori castori pe Mureş, în apropiere de Alba Iulia fiind semnalate mai multe familii. Cei mai mulţi sunt în zona în care Ampoiul se varsă în Râul Mureş. Pescarii spun că animalele ar fi reapărut în zonă în ultimii 5 ani, semn că apa a început să fie mai curată.
 
Castorii au fost semnalaţi şi în alte zone ale râului Mureş, în special în Arad unde în urmă cu 15 ani au fost aduse mai multe exemplare din Germania. Aceste animale au reapărut în România după anul 2000. În urmă cu două secole, castorii erau printre cele mai vânate pentru blană şi carne, astfel că a dispărut complet din România, ultima atestare documentară a existenţei castorului fiind din 1824.
 
Castorii sunt mamifere de lungime medie, având o lungime a corpului de până la 90 cm. Greutatea castorilor variază, în funcţie de specie, de la 10 kg până 31 kg. Au o blană mătăsoasă, de culoare brună-roşietică. Animalele au un corp alungit, cu membre mici şi puternice. Coada lor neacoperită este mare şi lată. La mijlocul iernii, castorii tineri îşi caută un partener de reproducere, cu care rămân în majoritatea cazurilor până la sfârşitul vieţii. Castorii se reproduc la sfârşitul iernii, în luna februarie, iar perioada de gestaţie durează aproximativ 100 de zile. De obicei, o femelă dă naştere la 5-8 pui. 

citeste totul despre: