Tragedie în Apuseni. Un băiat de 13 ani s-a înecat în apele lacului de acumulare de la Mihoieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lacul de acumulare de la Mihoieşti
Lacul de acumulare de la Mihoieşti

Un băiat în vârstă de 13 ani a murit înecat, joi după-amiaza, în apele lacului de acumulare Mihoeşti din Munţii Apuseni.

Salvatorii au încercat câteva zeci de minute să îl resusciteze însă din nefericire minorul nu a răspuns manevrelor şi a fost declarat decedat. 

La faţa locului au intervenit salvatori de la Staţia de pompieri Câmpeni. Victima a fost extrasă din apă în jurul orei 18:00, după care au început manevrele de resuscitare.

La faţa locului s-a intervenit cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o ambulanţă SMURD B2 şi o barcă pneumatică.

Barajul Mihoieşti este o acumulare permanentă de apă. Lungimea coronamentului barajului este de 215 metri, înălţimea maximă - de 25 de metri, iar lacul de acumulare are un volum total de 9,9 milioane metri cubi.

Acumularea Mihoieşti are funcţii de atenuare a debitelor maxime pe râul Arieş, de apărare împotriva inundaţiilor şi asigurarea unui debit pentru alimentarea cu apă industrială. Barajul asigură şi alimentarea cu apă potabilă a oraşului Cîmpeni şi a comunei Bistra. 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite